Cu scuza ca gazul ieftin de productie interna sustine protectia sociala si economia în criza, oficialii au permis ca doua firme, Interagro si Azomures, sa înghita 20% din tot consumul tarii – cât toate gospodariile la un loc, sau tot atât cât importam de la rusi. Pentru ca au spus acest lucru la începutul lui 2011, ONG-istii au fost amenintati de Ioan Niculae cu procese.
http://www.contributors.ro/sinteze/gazul-sf-nicullae-deocamdata-procurorii-au-gasit-doar-varful-aisbergului/?cfcc “Avocatii nostri au formulat o plângere penala împotriva … numitilor Cristian Ghinea, Director CRPE si Otilia Nutu, expert afiliat, pentru difuzarea unor informatii false, acuzatii grave si prejudicii aduse Grupului Interagro si presedintelui Ioan Niculae. Totodata, solicitam Parchetului sa investigheze sursele financiare si sponsorizarile celor doi si institutiilor la care lucreaza. Cu acest prilej, odata pentru totdeauna, vom demonstra ca realitatea este cu totul alta în privinta amestecului de gaze, cantitatilor din productia interna si pretului de achizitie al acestora achizitionate de Interagro.” Comunicat al grupului INTERAGRO, Aprilie 2011 Scandalul din zilele acestea cu gazul ieftin primit de Interagro pe baza relatiilor sale speciale cu statul e înca un exemplu din binecunoscuta serie a baietilor destepti. Din cele doua dosare în care este implicat Interagro si presedintele sau Ioan Niculae si vehiculate în presa reiese ca 1) grupul Interagro beneficia de conditii preferentiale fata de concurentii sai, si 2) pentru a-si asigura aceste conditii preferentiale, se pare ca dl. Niculae ar fi sponsorizat campania electorala a lui Mircea Geoana cerând în schimb dreptul de a tavea un cuvânt de spust în numirea Ministrului Economiei si a sefilor Romgaz si Transgaz. Din acelasi dosar de presa reiese ca, pe lânga beneficiile acordate prin legile speciale de care am mai scris, Interagro a beneficiat si de discounturi suplimentare, plus posibilitatea de a plati cu intârziere, avantaje pe care ceilalti mari consumatori ca Azomures nu le-au avut. Statul a fost pagubit ca atare cu 126 milioane de dolari. Dosarul nu priveste însa toata paguba facuta statului si noua cu legea în mâna, ci doar o mica parte din ea (vezi figura). Mai precis, dupa 2009 marii consumatori de gaz au beneficiat de legi speciale (mai întâi o ordonanta de urgenta, apoi o lege prin Parlament) prin care timp de 18 luni au avut acces la gaz de pret intern, spre deosebire de restul lumii, inclusiv populatia (scoasa mereu în fata când e vorba de justificarea subventiilor de pret) care primea gaz la preturi mai mari. Pe scurt, situatia sta cam asa: Romania produce intern cam 60–70% din gazul pe care îl consuma. Pe cel intern ni-l dam mai ieftin (cam cu 40%) decât pe cel pe care îl luam de la rusi, cu pretextul ca vrem sa ajutam consumatorii saraci, dar de fapt ca sa sprijinim niste firme cu conditii preferentiale si care n-ar supravietui daca ar plati gazul cât face. Astfel, statul a creat un cos fictiv prin care amesteca cele doua surse de gaze, ca sa tina pretul mediu ponderat mai jos, ceea ce da bine la popor în anii electorali. De regula, acest lucru se întâmpla pe spinarea producatorilor de gaze autohtoni: dupa calculele Bancii Mondiale, discountul teoretic e de 7 miliarde RON pe an, adica niste bani în plus pe care i-ar putea obtine producatorii interni de gaz Petrom si Romgaz daca ar vinde la acelasi pret la care ne vând noua rusii. Daca Petrom a mai reusit de-a lungul timpului sa scoata din cos o parte din gazul pe care îl produce, pare ca Romgaz n-are nici o problema cu banii pe care îi pierde. Micul secret e însa ca principalii beneficiari sunt de fapt tot niste „baieti destepti”. Ba chiar în ani de criza, când s-au rarit alte rente de la stat, acesti baieti destepti (cum ar fi companiile din industria chimica, ca Interagro si Azomures) nici nu mai cumpara la pret de cos, ci direct la pretul mic de gaz intern. Inovatia din 2009-2010 a fost faptul ca de aceasta data subventia data lui Interagro & Co n-a mai fost suportata doar de Romgaz si ceilalti consumatori, ci si de furnizorii de gaz la pret reglementat, EON si GDF. Pentru a tine preturile jos, ANRE nu a mai actualizat compozitia cosului între 2009 si 2011, parametrii de calcul fiind import 20%, la pret de 290 USD/1000 m3 si curs de schimb de 1 USD = 2,9 RON, iar pretul gazului intern era de cca. 160 USD/1000 m3. Desi EON si GDF sunt obligate sa vânda în continuare la pretul de cos, în realitate Interagro, Azomures si ceilalti au consumat o parte din gazul intern, inclusiv reducând disponibilul din depozite, iar conditiile în care cumpara EON si GDF s-au schimbat radical: prin primavara, se importa cca. 40% din gaz, la pret de aproape 400 USD, si la un curs de 1 USD = 3,2 RON. Cei doi privati au fost fortati de stat sa vânda în pierdere: numai în 2010, acesta a fost de 400 mil. RON. Practic, Interagro & Co au primit timp de 18 luni gaz mai ieftin, pe socoteala noastra, a companiei de stat Romgaz si din buzunarul furnizorilor de gaz privati. Câstigul lui Interagro din acest pret preferential fiind echivalentul a cca 40 USD pe gospodarie. Sigur, se poate spune ca statul îsi poate face o politica din a sprijini anumite ramuri industriale, dar: 1) Cum si cine decis care ramuri si firme beneficiaza de acest ajutor, si cât suntem noi ceilalti (firme, platitori de taxe) de acord sa subventionam? Daca tot suntem în UE si nu mai putem da ajutoare de stat de capul nostru, când s-a obtinut acordul pentru Interagro (sau Mittal, ALRO si Energy Holding în cazul Hidroelectrica)? 2) Este aceasta o politica industriala eficienta, când, dupa cum spunea directorul general Petrom, Mariana Gheorghe, „fabricile de îngrasaminte folosesc anual 2.5 miliarde mc de gaze si exporta 80% din productie… este vorba de un export indirect de gaze ieftinet? Cine a facut calculul cost-beneficiu? Nu iesea tara mai câstigata daca exporta direct gaz la pret bun, international? 3) Cum se masoara performanta unui manager la Romgaz daca i se cere sa vânda la pret reglementat, si cum se asteapta Ministerul Economiei sa schimbe ceva în performanta companiei prin management privat daca se vor da în continuare tot soiul de legi cu dedicatie ca sa câstige în continuare cine trebuie gaz ieftin? 4) Cum se asteapta statul sa vânda pe bursa actiuni la Romgaz si la Petrom daca îsi bate joc de pretul propriilor resurse si de profiturile pe care le-ar putea câstiga din acestea? 5) E OK ca o companie de stat sa-si vânda produsele ieftin, fara licitatie, sau ar trebui sa reglementam clar ca si la vînzare se aplica aceleasi principii ca la achizitii publice, adica reguli de competitie deschisa? 6) De ce politica de sprijin a industriei de îngrasaminte si produse chimice nu este asumata transparent ci se mentine obscurul cos de gaze, pentru care vom primi amenda de la Comisia Europeana? 7) Cum îsi permit firme care se pretind oneste, precum Interagro, sa ameninte organizatii civice care nu vor altceva decât sa transparentizeze utilizarea resurselor publice? Otilia Nutu si Sorin Ionita Articol preluat de pe
