Viitorul poate incepe!

de Traian Ungureanu
Vineri, 10 Decembrie 2004

Cele mai importante cuvinte rostite de un politician roman in ultimii
15 ani au putut fi auzite miercuri seara. Asa cum stiti, dezbaterea
TVR de miercuri seara i-a pus fata in fata pe Traian Basescu si Adrian
Nastase, ultimul insotit de Cristian Tudor Popescu, proaspat desemnat
ministru al propagandei PSD. Catre sfirsitul dezbaterii, Traian
Basescu a curmat obisnuita baie de cifre si a vorbit clar despre taina
ocolita de toata lumea, vreme de 15 ani: Marea Problema. Traian
Basescu a spus: "Mai, ce blestem o fi pe poporul asta de a ajuns pina
la urma sa aleaga intre doi fosti comunisti? Intre Adrian Nastase si
Basescu. In 15 ani, nu a aparut unul sa vina din lumea asta, sa nu fi
fost tarat de naravurile comunismului, sa nu fi fost afectat de
nimic". Si Basescu a continuat: "Poate ca discutia asta n-ar fi
trebuit sa aiba loc. Poate ca era momentul ca in fata romanilor sa
vina alt tip de candidat decit noi doi. Marea problema pe care noi doi
o avem e nu numai ca am fost amindoi membri de partid. Poate, pina la
urma, nu-i o rusine, un rau, sa fii membru de partid intr-un stat
comunist. Asta era statul atunci. Drama este ca nu avem voie sa
raminem tot cu mentalitatea aia si dupa 15 ani de cind nu mai e
comunism in Romania".
Intr-adevar, aceasta este Marea Problema. A Romaniei ca stat si a
romanilor ca persoane. A vietii noastre impreuna spre a ramine
dezbinati si a prezentului nostru care e copil al trecutului, si nu
tata al viitorului. Basescu a numit-o pe sleau, a tras-o de mina si
ne-a pus-o in fata barbateste, asa cum numai el stie sa o faca, fie ca
vorbeste de pretul merelor in piata, fie ca vorbeste de costul
minciunilor in viata. Traian Basescu a cistigat miercuri seara un loc
in istoria vietii morale romanesti. Iata de ce.
El a spus acum ceea ce trebuia spus, in cor, in decembrie 1989, la
intemeierea noului stat roman. Cu asemenea cuvinte am fi putut porni
un stat liber, nu o colonie a ocupantului comunist si a urmasilor sai.
N-am facut-o si am lasat sa treaca 15 ani de disperare si viciu. Am
ales, in acest timp, oameni care s-au laudat ca pot indrepta
lucrurile. Toti minteau profund pentru ca nu au avut curajul sa-si
puna problema pe care Basescu si-a pus-o, in public, miercuri seara.
Marea Problema.
Pentru ca viitorul sa se nasca, era nevoie ca trecutul sa se sinucida.
Traian Basescu a facut acest lucru, rostind cuvinte care pot semana o
clipa cu autoanularea, dar deschid, in clipa urmatoare, sansa vietii
noi. El a vorbit celor care s-au agitat in piete si s-au retras
invinsi de gindul ca romanii sint un popor iubitor de rau. El a vorbit
celor care nu mai sint printre noi. Celor care au murit sub comunisti
fara sa mai creada in trecerea spre timpuri bune. Si celor doua
milioane care au plecat din tara, la munca pentru oricine altcineva,
le-a vorbit Basescu. Si celor care mai sint aici doar pentru a se
indoi, si celor care cred ca nu mai e nimic de facut, si celor care
vor sta acasa in ziua votului, asteptind sa fie cum o fi, adica la fel
ca inainte. Traian Basescu a reusit sa vorbeasca, miercuri seara, cu
toti romanii care au fost si sint. Si, din acest motiv, Adrian Nastase
a pierdut, iar Cristian Tudor Popescu trebuie sa demisioneze din ce
vrea el si cit mai repede. Amindoi au devenit mici, microscopici,
miercuri seara, la discutia despre singura tema, singura datorie si
singura cale: Marea Problema.
De ce l-am crede pe Basescu? Pentru ca mersul tarilor in suferinta nu
poate fi schimbat decit prin demagogia convertitilor. Traian Basescu a
fost comunist si a trait in sistem. Dar a folosit ultimii 15 ani
intr-un fel de care Nastase, Iliescu si echipa n-au vrut sa stie. Ei
si-au largit averile, el si-a pus problema. Marea Problema. Nu la
schit si nu in teorie. Asta au facut intelectualii care ne-au implorat
acum patru ani sa il votam pe Iliescu, iar acum tac despre Basescu -
adica ii spun DA lui Nastase. In numai patru ani, pro-Iliescu si
pro-Nastase. Frumos palmares! Intelectualii nostri sint nicaieri si
acolo vor ramine. Declasati. Basescu a inteles mai mult si a lucrat
mai bine. In viata, nu in vis. In folosul nostru, nu in zadar. A urcat
treapta cu treapta scara. A fost fesenist, dar a inteles ceva din
asta. A fost ministru si, iarasi, a adunat ceva din asta: nu o vila,
ci citeva concluzii realiste despre cum merge politica la romani,
impotriva romanilor. A devenit treptat omul de care era nevoie. Nici
strain de lumea din care am iesit, nici privitor neputincios din
afara. A devenit un comunist care
s-a scirbit de comunistii raspopiti. A devenit singurul om al
sistemului care s-a intors impotriva. Si, fiind din nastere omul
faptei, Traian Basescu a pus cuvintele la treaba. In primul rind,
asupra lui. Am scris recent ca Basescu e singurul caz de reusita a
reformei in Romania. El, personal. De miercuri seara stim ca reforma
lui poate deveni si a noastra. Basescu a ghicit care e Marea Problema
a Romaniei. Acest lucru trebuie bine inteles. Acest lucru inseamna ca,
miercuri seara, comunismul ne-a cerut iertare. A facut-o prin gura
unui om credibil. Viitorul poate incepe. Pe 12 decembrie. In sfirsit!





------------------------ Yahoo! Groups Sponsor --------------------~--> 
$4.98 domain names from Yahoo!. Register anything.
http://us.click.yahoo.com/Q7_YsB/neXJAA/yQLSAA/RR.olB/TM
--------------------------------------------------------------------~-> 

EuroAtlantic Club: http://www.europe.org.ro/euroatlantic_club/ 

***
Birou de traduceri autorizate. Oana Gheorghiu - tel/fax: 252.8681 / [EMAIL 
PROTECTED]
 
Yahoo! Groups Links

<*> To visit your group on the web, go to:
    http://groups.yahoo.com/group/romania_eu_list/

<*> To unsubscribe from this group, send an email to:
    [EMAIL PROTECTED]

<*> Your use of Yahoo! Groups is subject to:
    http://docs.yahoo.com/info/terms/
 



Raspunde prin e-mail lui