Retransmis, cu observatia ca este extrem de ingrijorator atacul pe fata
al procurorilor contra gestului natural al Monicai Macovei de a se
cerceta cum de au disparut probe din dosarul penal a odraslei lui
Tiriac.
Este descurajator faptul ca Basescu la sedinta Consiliului Suprem de
Aparare a Tarii (CSAT) nu a abordat aceasta problema extrem de grava.
Faptul ca toti procurorii sectiei mai putin cei cercetati au semnat
plingerea impotriva lui Monica Macovei face dovada ca, cel putin in
aceasta sectie de criminalitate organizata iar nu de combaterea ei s-a
format o banda care lupta impotriva ideii de justitie. Banda
independenta si inamovibila prin prevederile legii, cita vreme CSM-ul e
format din colegi de-ai lor si nu face nimic. Vorba aia "Corb, la corb,
nu-si scoate ochii". Procuratura acum redenumita "democratic" Parchet
sfideaza legea, dreptatea si poporul roman. La ce foloseste populatiei
un astfel de Parchet? Sa speram ca Basescu se va trezi pina nu va fi
prea tirziu pentru el, pina cind nu se va afla in pozitia lui
Constantinescu care s-a vaitat ca "tot securistii au avut puterea". 
Singura solutie este alegerea judecatorilor ca in SUA. Astazi am vazut
la RAI UNO ca si in Italia sint alesi judecatorii de la tribunal in sus
(era in italiana dar sper ca am inteles bine). Listele electorale urmind
sa fie puse pe 3-4 martie si alegerile vor avea loc dupa o luna adica pe
3-4 aprilie.

[EMAIL PROTECTED] wrote:
> 
> REFORMISTII TREBUIE SUSTINUTI SAU REFORMA VA ESUA �NCA O DATA
> 
> Mai multe organizatii neguvernamentale afirma ca ministrii justitiei
> si
> finantelor trebuie sprijiniti �n lupta cu grupurile de interese din
> justitie
> si afaceri
> 
> Organizatiile semnatare ale acestui document, �si arata �ngrijorarea
> fata de
> atacurile concertate contra ministrilor justitiei si finantelor, chiar
> �n
> zilele �n care acestia au �nceput lupta cu grupurile de interese din
> justitie si afaceri.
> 
> Societatea civila saluta prima executare curajoasa de datorii ale unor
> mari
> firme, inclusiv de presa, ca si �ncercarea de a face transparent felul
> �n
> care opereaza Parchetul General, institutie care nu se bucura de
> credibilitate la nivelul publicului, si care ar trebui sa fie prima
> interesata �n a se reforma.
> 
> Semnatari
> 
> Agentia de Monitorizare a Presei - Academia Catavencu
> Alianta Civica
> APADOR-CH
> Asociatia Pro Democratia
> Centrul pentru Jurnalism Independent
> Centrul pentru Resurse Juridice
> Grupul pentru Dialog Social
> Societatea Academica din Rom�nia
> Fundatia pentru o Societate Deschisa
> Transparency International
> 
> Romanian-American Cultural Center "Athenaeum" of Atlanta, Georgia, USA
> Youth for A Better World, Inc. USA
> American Romanian Sister Cities Council, Inc
> 
> EuroAtlantic Club: http://www.europe.org.ro/euroatlantic_club/
> 
> ***
> Birou de traduceri autorizate. Oana Gheorghiu - tel/fax: 252.8681 /
> [EMAIL PROTECTED]
> 
>                    Yahoo! Groups Sponsor
>                        ADVERTISEMENT
>                         [click here]
> 
> 
>     ---------------------------------------------------------------
> Yahoo! Groups Links
> 
>    * To visit your group on the web, go to:
>      http://groups.yahoo.com/group/romania_eu_list/
> 
>    * To unsubscribe from this group, send an email to:
>      [EMAIL PROTECTED]
> 
>    * Your use of Yahoo! Groups is subject to the Yahoo! Terms of
>      Service.





------------------------ Yahoo! Groups Sponsor --------------------~--> 
Give underprivileged students the materials they need to learn. 
Bring education to life by funding a specific classroom project.
http://us.click.yahoo.com/FHLuJD/_WnJAA/cUmLAA/RR.olB/TM
--------------------------------------------------------------------~-> 

EuroAtlantic Club: http://www.europe.org.ro/euroatlantic_club/ 

***
Birou de traduceri autorizate. Oana Gheorghiu - tel/fax: 252.8681 / [EMAIL 
PROTECTED]
 
Yahoo! Groups Links

<*> To visit your group on the web, go to:
    http://groups.yahoo.com/group/romania_eu_list/

<*> To unsubscribe from this group, send an email to:
    [EMAIL PROTECTED]

<*> Your use of Yahoo! Groups is subject to:
    http://docs.yahoo.com/info/terms/
 



Raspunde prin e-mail lui