Din pacate pentru mine, ca un ramnicean ce se respecta, vad foarte rar ce se intampla in jurul meu si asta doar daca se intampla pe traseul casa-job (parcurs pe lumina doar in lunile de vara), asa ca articolul din Adevarul m-a surprins peste masura, mai ales ca acum 3 saptamani chiar am trecut pe langa acea scoala si totul parea la locul lui (cuvantul cheie este "parea", probabil pentru ca era intr-o zi de sambata). Un alt motiv al surprinderii mele este ca articolul a aparut in Adevarul, ziarul care prin '99 titra cu veselie faptul ca primarul Sorin Zamfirescu este anchetat de Curtea de Conturi tocmai din cauza unor lucrari ale Fundatiei HAR (adica vezi-Doamne isi permisese sa toarne niste balast ca sa amenajeze civilizat amplasamentele lucrarilor de arta, pentru ca artistii au avut tupeul sa lucreze PE GRATIS doar sculpturile si instalatiile, nu s-au mai deranjat sa sape pamantul, sa puna floricele si alte chestii care se fac atunci cand ai de amplasat lucrari de 20 m.
inaltime sau 50 mp. suprafata). E drept ca conducerea (cacofonia este intentionata) scolii nr. 9 a facut inca din 2000 sesizari la primarie sa-i mute lucrarea din curte pe motiv ca prezinta pericol pentru copii dar adevarul este ca lucrarea nu prezinta nici un pericol pentru copii. Daca aveti posibilitatea sa vedeti vreo fotografie o sa va convingeti. Probabil ca simtul estetic al directorului, obisnuit cu carpetele "rapirea din serai", pesti de sticla pe televizor si tablouri cu pepeni era lezat de armonia formelor si culorilor acelei lucrari (preferata mea, fie vorba intre noi). Cat despre asociatia de locatari... e vorba de un cartier muncitoresc creat in anii '70 si populat cu oameni adusi cu forta de la tara... despre psihologia acestora ar fi mult de comentat, ideea e ca de fapt oamenii chiar se obisnuisera cu privelistea parcului si nu am mai auzit de multa vreme comentarii negative. E drept ca s-ar putea sa nu fi auzit pentru ca stau cat de departe pot de pesedisti si
simpatizantii acestora. Un alt adevar este ca primarul Sorin Zamfirescu (singurul primar care a facut ceva durabil pentru acest oras, restul reusind doar sa se laude ca au continuat cu succes ceva inceput de el si sa critice ceea ce n-au fost in stare sa continue) a intampinat o opozitie puternica din partea populatiei privind proiectul Fundatiei HAR. Asta pentru ca primarii sunt alesi prin vot de catre intreaga populatie a unei unitati administrativ-teritoriale si "democratia este atunci cand toata lumea primeste ceea ce merita majoritatea". Eu personal in acea perioada lucram la primarie si am fost printre cele cateva persoane care s-au implicat puternic in acel proiect, absolut voluntar, pentru ca pur si simplu fiind in zodia balantei imi place sa fiu inconjurata de lucruri frumoase. Si-mi pare foarte rau ca actualul primar PD (asta fiindca a uitat sa puna "s"-ul, el fiind de fapt extrem de apropiat de PSD) in loc sa "zugraveasca" ce-a inceput Zamfirescu nu face decat sa-si
confirme porecla de "buldozer" primita inca de pe vremea cand era viceprimar (sustinut puternic de fostul primar PSD, printre altele). Poate ca intr-adevar locul nostru nu este in Europa ci undeva pe o alta planeta...
Cu nespusa parere de rau
Silvia Petre - unul dintre ramnicenii care chiar nu-l vor uita niciodata pe Alexandru Nancu si prietenii lui
P.S. Cat despre cum s-a facut si cum se implementeaza Agenda 21 in Ramnicu Valcea, daca reusim sa ne intalnim, Codruta, in vreo 3 zile o sa-ti povestesc. Apropo, proiectul Agenda 21 a fost initiat tot de Sorin Zamfirescu, dar pesedeul l-a continuat intr-un stil propriu
Codruta <[EMAIL PROTECTED]> wrote:
Codruta <[EMAIL PROTECTED]> wrote:
Pun si pe [mediu] pentru ca lucrarile erau parte a includerii mun. Rm. Valcea intre orasele in care se "implementeaza Agenda 21 locala", daca nu stiati :-pCodrutaAsa cum lui Goebbels ii venea sa scoata pistolul cand venea vorba de cultura, tot asa lui Mircia Gutau, primarul municipiului Ramnicu Valcea, ii vine sa scoata buldozerele cand aude de civilizare prin arta. Si chiar o face. "Cum pot fi dati uitarii de catre ramniceni oameni ca Alexandru Nancu si prietenii lui care au muncit fara preget si fara sa ceara nimic in schimb aproape un an de zile, pentru a face din orasul nostru un loc fara egal in Romania si poate nu numai?", scria in textul catalogului celei de a doua editii a programului "Habitat si Arta in Romania", initiat si coordonat de Fundatia HAR. Raspunsul vine astazi brutal. Relatarea etapelor unui carnagiu cultural impune cateva precizari. in 1997, Fundatia HAR initiaza un program de reabilitare prin arta a siturilor urbane defavorizate in perioada comunista. Se implica in derularea lui sculptori, arhitecti, critici de arta, sociologi. Prin Programul PHARE (FDSC), proiectul "Habitat si Arta in Romania" primeste finantari de la Uniunea Europeana. Prima editie are loc la Basarabi - Constanta. I se decerneaza in 1998 Premiul pentru Ambient al UAP si este nominalizat in acelasi an la categoria "Cele mai bune practici" in cadrul Concursului de proiecte "The 40-th Best Practices" al Comisiei ONU pentru Habitate Umane.
Buldozerele pornesc asaltul
Primarul Sorin Zamfirescu invita artistii sa-l puna in practica si in acest oras. Aici, proiectul se extinde. Sunt reabilitate opt situri, majoritatea lor aflate in cartierele de blocuri mizere de la periferia orasului. Sculptori de renume lucreaza impreuna cu arhitectii Augustin Ioan, Constantin Goagea si Catalin Berescu, transformand locuri paraginite in zone civilizate. Sunt instalate spoturi luminoase, se planteaza vegetatie, se creeaza zone de acces pietonal. in 1999, programul isi face iarasi vizibil aportul civilizator. Comisia Europeana pentru Mediu declara Ramnicu Valcea oras european in cadrul competitiei "City Towards EU". Dar asta se intampla in secolul trecut. O data cu intrarea in mileniul III au loc schimbari succesive ale edililor si reveniri "spectaculoase" la mentalitatea comunista. Cu mici exceptii, lucrarile sunt lasate in paragina, iar de siturile reabilitate nu se mai ingrijeste nimeni, in ciuda obligatiilor contractuale asumate de primaria orasului prin actul de donatie incheiat intre aceasta institutie si Fundatia HAR. Si, ca o coincidenta, probabil deloc intamplatoare, la cincisprezece ani de la mineriada care ne-a proscris din nou in ochii lumii civilizate, buldozerele comandate de primarul Gutau pornesc asaltul impotriva lucrarilor realizate de HAR. Prima victima este lucrarea Cameliei Cilianu, amplasata in imediata vecinatate a Scolii generale nr. 9 din cartierul Ostroveni. Era aici pana nu de mult un parc al secolului XXI, gandit sa schimbe in bine stilul de viata al unui oras declarat european. Acum au ramas o gramada de pamant rascolit si piesele smulse cu buldozerul.
Pe lista neagra se afla si alte lucrari
Eusebiu Veceleanu, purtatorul de cuvant al Primariei municipiului Ramnicu Valcea, ne-a declarat ca institutia pe care o reprezinta a fost sesizata de conducerea Scolii nr. 9 si de Asociatia de locatari din zona ca lucrarea "prezinta pericol de accidentare pentru copii". Asadar, se discuta despre reamplasarea ei, dar nu exista inca o hotarare a Consiliului Local in acest sens, iar edilii n-au intreprins pana acum nimic concret. Fotografia alaturata dovedeste contrariul. Si acesta e doar inceputul dezastrului. Pe lista neagra se afla si alte lucrari. Desigur, cei lezati nu vor accepta acest act barbar, fie si numai pentru ca intr-o Romanie care aspira spre Europa asa ceva nu trebuie sa se mai intample vreodata. "De acum incolo, ziua de 13 iunie va insemna pentru mine nu doar amintirea atrocitatilor mineriadei, ci si ziua in care am aflat ca lucrarea mea de la Ramnicu Valcea a fost demolata", a declarat Camelia Cilianu.Luiza BARCAN
*** sustineti [romania_eu_list] prin 1% din impozitul pe 2005 -
detalii la http://www.europe.org.ro/euroatlantic_club/unulasuta.php ***
One of the few
_____________________________________
Brezhnev took Afghanistan Reagan took Beirut Galtieri took the Uunion Jack and Maggie over lunch one day took a cruiser with all hands
apparently to make him give it back
Yahoo! Sports
Rekindle the Rivalries. Sign up for Fantasy Football
*** sustineti [romania_eu_list] prin 1% din impozitul pe 2005 -
detalii la http://www.europe.org.ro/euroatlantic_club/unulasuta.php ***
Yahoo! Groups Links
- To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/romania_eu_list/
- To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]
- Your use of Yahoo! Groups is subject to the Yahoo! Terms of Service.

