Articol preluat din "Ziarul de Iasi" din 31.08.2005

Nici măcar suplinitorii necalificaţi nu mai
vor să predea în şcolile de la
ţară

● Ieri, doar 600 de candidaţi se
înscriseseră pentru a ocupa unul dintre cele
1.200 de posturi vacante în
învăţământul preuniversitar

Astăzi este ultima zi în care absolvenţii de
liceu şi studii superioare pot să-şi
depună dosarul pentru a ocupa, prin concurs, un
post de suplinitor în învăţământul
preuniversitar. Până ieri, doar 600 de persoane
şi-au depus dosarul pentru a participa la
concurs, în condiţiile în care numărul
posturilor rămase libere după toate etapele
mişcării de personal este de aproximativ
1.200. În perioada 29-31 august, absolvenţii de
liceu care vor să predea în şcoli ca
suplinitori necalificaţi, pot depune dosarele
pentru examenul care se va desfăşura pe 1
şi 2 septembrie. "Până acum, s-au înscris
319 necalificaţi, 87 de profesori calificaţi
care nu s-au prezentat la examenul din vară
şi 200 de profesori calificaţi care nu au
obţinut nota cinci la definitivat, tot printre
aceste 200 de persoane fiind incluşi şi
pensionarii care solicită cumul plata cu ora.
Cererile mai pot fi depuse până mâine (n.r. -
astăzi) la ora 16.00", a declarat Cristina
Dascălu, purtător de cuvânt al
Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ)
Iaşi. După concurs, la repartizarea pe
locurile neocupate vor avea prioritate profesorii
calificaţi, apoi pensionarii şi în cele din
urmă suplinitorii necalificaţi. Toţi
candidaţii care se vor înscrie în această
ultimă etapă vor susţine un examen care
va fi organizat la nivel judeţean, cu subiecte
elaborate de inspectorii de specialitate la fiecare
disciplină în parte. Organizarea concursului
pentru suplinitori necalificaţi reprezintă
ultima şansă a mai marilor
învăţământului ieşean de a
completa catedrele şi acum vacante din
şcolile din judeţ.

Cerasela APOSTU

As adauga ca primaria Iasi pompeaza din gros fonduri
in echipa de fotbal Poli Iasi in timp ce scolile din
judet n-au si nu pot primi aviz de funtionare. De vina
nu sunt profesorii ci primarii, MEdC si toti cei care
sub orice forma saracesc bugetul prin inginerii
financiare, se eschiveaza de la plata taxelor si
impozitelor, ascund venituri realizate pentru a nu
plati taxe, risipesc aiurea fondurile alocate,
deturneaza fonduri alocate invatamantului etc.

http://normalaiasi.timbru.com
http://www.ales.go.ro/


                
____________________________________________________
Start your day with Yahoo! - make it your home page 
http://www.yahoo.com/r/hs 
 




------------------------ Yahoo! Groups Sponsor --------------------~--> 
Fair play? Video games influencing politics. Click and talk back!
http://us.click.yahoo.com/VpgUKB/pzNLAA/cUmLAA/RR.olB/TM
--------------------------------------------------------------------~-> 

*** sustineti [romania_eu_list] prin 1% din impozitul pe 2005 -
detalii la http://www.europe.org.ro/euroatlantic_club/unulasuta.php ***

 



 
Yahoo! Groups Links

<*> To visit your group on the web, go to:
    http://groups.yahoo.com/group/romania_eu_list/

<*> To unsubscribe from this group, send an email to:
    [EMAIL PROTECTED]

<*> Your use of Yahoo! Groups is subject to:
    http://docs.yahoo.com/info/terms/
 



Raspunde prin e-mail lui