Principala problema nu este fraudarea bugetului de stat de catre profesorii care nu declara veniturile realizate din meditatii (cu toate ca intr-adevar nu este corect).
Cu meditatiile alta este durerea: imposibilitatea de a asigura un nivel bun al calitatii procesului educational (sau cum credeti ca i s-ar spune mai corect) in cadrul scolilor/ liceelor a transformat “meditatiile” intr-o “institutie”.
Meditatiile exista si sunt o gaura neagra pentru bugetele multor familii pentru ca este normal.
Pentru ca n-ai de ce, ca profesor, sa-ti spargi capul in scoala cu toti elevii necivilizati si sfidatori, care asculta muzica in timp ce tu incerci sa-ti faci treaba. Ai si tu elevii tai, care te platesc, si chiar daca nu sunt straluciti macar stii de ce-i suporti. Si au si ei profesori pe care-i platesc si care pentru chestia asta cel putin se fac ca-i intereseaza respectivele loaze si ca-i respecta.
Daca-ti iubesti copilul trebuie sa-i platesti meditatii… macar la cateva materii. Chiar daca profesorii sunt buni si-si fac treaba, nu strica. Decat sa se uite la televizor sau sa bata mingea, mai bine sa invete ceva.
Daca meditatiile ar fi doar pentru performanta, pentru elevii care desi stapanesc materia curenta vor sa lucreze in plus (pentru olimpiade), am mai putea spune ca avem o problema?
Daca profesorii ar declara veniturile din meditatii si ar plati impozit, dar s-ar pastra aceasta dublare (2 institutii paralele: scoala si meditatiile), ar fi problema rezolvata?
Eu cred ca este normal sa apara o dublare, dar nu asa, deoarece este disfunctional pentru toate partile implicate, si mai ales pentru copii (care dupa ce ca sunt ocupati 60 de ore pe saptamana mai sunt si expusi la acest compromis in perioada lor de formare ca oameni – deci vor invata ca e normal sa ne facem ca facem, sa zicem una si sa facem alta, sa cautam solutii subterane in loc sa reactionam deschis, sa acceptam un abuz, s.a.).
Dublarea ar avea un sens pozitiv daca ar prezenta doua solutii complete, alternative si nu complementare.
Eu as fi mai interesata de o politica care sa sprijine formarea si functionarea scolilor particulare si care sa puna accentul pe monitorizarea si asigurarea calitatii procesului de invatamant atat in scolile particulare, cat si in cele “de stat”. Desigur, si aici ar fi mult de munca, dar pe termen lung (20 ani) si chiar mediu (4-8ani) avantajele ar fi reale.
Ramane desigur intrebarea “cine va face scoli particulare la Cucuietii din Deal?”.
Nimeni, probabil, daca oamenii sunt si asa saraci si nici nu prea ii intereseaza ce fac copiii la scoala.
Dar vor putea exista scoli particulare acolo unde exista deja din partea parintilor disponibilitatea de a plati pentru educatia copiilor (atentii, meditatii). Poate s-au gandit la asta, dar pe de o parte astfel de scoli sunt rare, chiar si in orasele mari si fiind atat de rare sunt doar pentru copiii “de fite”: sunt foarte scumpe, si chiar daca faci un efort sa platesti taxa copilul te va uri pentru ca este mai putin cool decat colegii….
Si nici nu poti avea incredere, ca parinte, in calitatea procesului de invatamant din aceste scoli. Daca institutiile responsabile pentru asigurarea calitatii nu fac fata in propria ograda, ce sa te mai astepti sa aiba un cuvant de spus in scolile particulare….
Oricum te-ai uita, problema e complexa, nu e usor sa tragi o linie intre bine si rau.
Si cu administrarea scolilor de catre primarii e la fel de complicat. Implicarea comunitatii e vazuta ca ceva nenatural – doar platim taxe, ce mama ma-sii, acum trebuie sa ne si implicam! Si situatiile cele mai dureroase (in ceea ce priveste starea localului scolii) le gasim chiar in comunitatile cele mai sarace, unde oamenii traiesc din agricultura de subzistenta si din 416. Ei nu contribuie la bugetul local/ national cu cine stie ce. Dar nici nu considera ca ar trebui sa faca ceva pentru copiii lor. Statu’ ce pazeste?
Sau sa faca cei de la 416…. Sau mai bine se duce ala mic cu vaca, ca tot nu-i place la scoala, ca nici mie nu mi-a placut, si de fapt la ce-mi trebuie mie scoala aia?
Oricum te uiti, problema nu face decat se para tot mai complicata, cu cat te gandesti mai mult.
E importanta educatia? Categoric. Putem progresa cu un popor de 3clase? Nu.
Dar nici “binele cu forta” nu e o solutie, mai ales ca romanii sunt bine antrenati sa evite tot ce nu vor sa faca (sa se faca doar ca fac…).
Ramane sa cautam solutii de a atrage toate elementele de care avem nevoie pentru ca sistemul de educatie sa devina functional: incredere in valoarea educatiei, incredere in calitatea furnizata, recompense pentru profesori (materiale, de status, alte facilitati), spatii decente, recompense pentru elevi (valorizare, respect, posibilitatea de a-si dezvolta creativitatea) si poate multe altele…
Greutatea este de a gasi nu neaparat modelul perfect, ci o solutie dinamica, care sa faciliteze apropierea acestor elemente ca urmare a intereselor personale ale actorilor sociali implicati. In timp, din interactiunea lor ar putea rezulta un model viabil, la care nu putem ajunge acum, prin analiza.
Daca stai sa te gandesti, da, poate ar fi mai bine, dar la cat e de greu e natural sa alegi o solutie simplista, usor isterica, care miroase a esec din prima zi. Mai avem si alte treburi, ce naiba! Cand s-o ajunge iar la locul de dat cu capul, mai vedem….
 
Ina

codruta <[EMAIL PROTECTED]> wrote:
Eu cred ca EXISTA aceasta taxa (iar daca nu - intra la impozitul pe venitul global) - dar cine declara aceste venituri? ;))
 
Era cineva care a spus pe lista ca a cunoscut o profesoara in Rm. Valcea care dadea chiar si chitanta! Jos clopu' pentru acea profesoara - dar tare ma tem ca e un caz singular :(
 
Codruta
 
 
 
 

DACA TOT SUNTEM LA CAPITOLUL TAXE, DE CE SA NU PROPUNEM INTRODUCEREA UNEI TAXE PE VENITURILE REALIZATE DIN MEDITATII, CA TOT SE FACE MAI MULTA SCOALA IN PARTICULAR DECAT LA ORELE NORMALE DE CURS.

LIVIU
_________________________________
www.nuclearinfo.ro
 
ARIN
Al. Cinematografului 2, bl. H3, sc. 2, ap. 27
810271 Braila, tel. 0740.026091

__________________________________________________
Do You Yahoo!?
Tired of spam? Yahoo! Mail has the best spam protection around
http://mail.yahoo.com

*** sustineti [romania_eu_list] prin 1% din impozitul pe 2005 -
detalii la http://www.europe.org.ro/euroatlantic_club/unulasuta.php ***









YAHOO! GROUPS LINKS




Raspunde prin e-mail lui