INVITATIE
Biroul Bancii Mondiale din Romania organizeaza un eveniment privind
contributia Bancii Mondiale la dezvoltarea Romaniei. Cu aceasta ocazie dorim sa
informam publicul larg despre rezultatele activitatii Bancii Mondiale printr-o
expozitie de materiale informative realizate în cadrul proiectelor asistate de
Banca în Romania.
Documentatia expusa acopera domenii precum educatia, economia bazata pe
cunoastere, dezvoltarea sociala, agricultura, finantarea rurala, protectia
mediului s.a. De asemenea, vor fi expuse cartile cele mai recente ale Bancii
Mondiale, publicate între 2005-2006, care pot fi consultate la Centrul de
Informare Publica al Bancii, gazduit de Biblioteca Centrala Universitara din
Bucuresti.
Expozitia va fi inaugurata de domnul Owaise Saadat, Country Manager al
Biroului Bancii Mondinale, care va prezenta publicului o expunere intitulata
?Evolutia parteneriatului dintre Banca Mondiala si Romania în contextul
integrarii în Uniunea Europeana?.
Am fi onoraţi să vă avem printre invitaţii acestui eveniment care va avea
loc în 18 aprilie 2005, începând cu ora 9:30, în Holul Aulei Bibliotecii
Centrale Universitare din Calea Victoriei nr. 88, corp Fundaţie (lângă Centrul
de Informare al Comisiei Europene).
Vă rugăm să aveţi amabilitatea de a confirma participarea dumneavoastră
sau al unui reprezentant al instituţiei dumneavoastră, la una din coordonatele:
Ana Ilinca Macri, [EMAIL PROTECTED], tel: 2010361, până la data de 14 aprilie
2006.
PROGRAM
?Evoluţia parteneriatului dintre Banca Mondială şi România în contextul
integrării în Uniunea Europeană?
Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti
Holul Aulei
Marţi, 18 aprilie 2006
9:30 Înregistrarea participanţilor;
10:00 Cuvânt de bun-venit, domnul Mircea Regneală, Director al Bibliotecii
Centrale Universitare;
10:15 Discursul domnului Owaise Saadat, Country Manager, Biroul Băncii Mondiale
din România;
11:00 Vizitarea expoziţiei; cocktail.
Cu stima,
Ana Ilinca Macri
***
INVITATION
The documents to be displayed cover areas such as: education, knowledge
based economy, social development, agriculture, rural finance, environment etc.
The most recent publications of the World Bank, published during 2005-2006 will
also be displayed at this event. These titles are available at the World Bank
Public Information Center, hosted by the Central University Library in
Bucharest.
The exhibit will be launched by Mr. Owaise Saadat, World Bank Romania
Country Manager, who will deliver a public speech entitled ?The evolution of
World Bank-Romania partnership in the context of EU membership?.
We would be happy to have you amongst our guests of this event, which will
take part on April 18, 2006, 9:30hrs, in the Aula Hall of the Central University
Library (BCU), 88 Calea Victoriei, Foundation building (next the Information
Center of the European Commission).
We would appreciate if you could kindly confirm your participation or the
one of a representative of your institution by April 14th, at: Ana Ilinca Macri,
[EMAIL PROTECTED], tel: 2010361.
PROGRAM
?Evolution of World Bank-Romania partnership in the context of EU membership?
Central University Library in Bucharest
Aula Hall
Tuesday, April 18, 2006
9:30 Registration of participants;
10:00 Welcome speech, Mr. Mircea Regneală, Director General of the Central
University Library in Bucharest;
10:15 Speech by Mr. Owaise Saadat, Country Manager, World Bank Office, Romania;
11:00 Visit of the exhibit; cocktail.
Sincerely,
Ana-Ilinca Macri
Public Information Center/World Bank Office, Romania
Europe and Central Asia Region
Tel: (4021)2010361, Fax: (4021) 2010338, 3182807
Email: [EMAIL PROTECTED]
*** sustineti [romania_eu_list] prin 2% din impozitul pe 2005 - detalii la
http://www.doilasuta.ro ***
Yahoo! Groups Links
<*> To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/romania_eu_list/
<*> To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]
<*> Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/