Legea cultelor: text, subtext si context
Dorin Dobrincu, 22, Nr. 880, 19 ianuarie - 25 ianuarie 2007
Pe 27 decembrie 2006, cu putin timp inainte de intrarea Romaniei in Uniunea
Europeana, presedintele a promulgat Legea privind libertatea religioasa si
regimul general al cultelor (489/2006), dupa ce fusese adoptata de parlament cu
o zdrobitoare majoritate. Tara mai cunoscuse anterior doua legi ale cultelor,
cea din 1928 si cea din 1948. Aceasta din urma, expresie a ideologiei comuniste
care a dominat Romania vreme de mai bine de patru decenii, a fost in vigoare 17
ani dupa caderea regimului. Desi in dispozitiile finale se aminteste ca prin
noua lege se abroga legea din 1948, ne punem intrebarea: de ce nu s-a intamplat
acest lucru imediat dupa 1989? Si, mai precis: de ce s-a emis aceasta lege abia
acum, adica la 17 ani de la prabusirea comunismului? Explicatia e simpla si
indeobste cunoscuta: rivalitatile si negocierile dintre cultele recunoscute,
dintre stat si culte, in toti acesti ani care au urmat caderii sistemului
totalitar.
Laicitate vs. religiozitate, statul si actorii religiosi
Si totusi, era necesara o astfel de lege in Romania? Nu cumva erau suficiente
precizarile generale din Constitutia Romaniei, adoptata in 2003? Potrivit
acesteia, cetatenilor romani le sunt garantate libertatea constiintei (art. 29:
"Libertatea gandirii si a opiniilor, precum si libertatea credintelor
religioase nu pot fi ingradite sub nici o forma
" - alin. 1; "Libertatea
constiintei este garantata; ea trebuie sa se manifeste in spirit de toleranta
si de respect reciproc" - alin. 2) si libertatea de exprimare (art. 30:
"Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si
libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini,
prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile"
- alin. 1). O problema o reprezinta totusi art. 29, alin. 5, care prevede:
"Cultele religioase sunt autonome fata de stat si se bucura de sprijinul
acestuia
".
Legea cultelor ridica mai multe probleme importante. Ea reprezinta un exces
de reglementare, fiind tipica pentru un stat inca tributar modelului
centralist. In mod normal, e problema comunitatilor religioase cum se
organizeaza si cum se conduc. Insa statul roman isi rezerva dreptul de a se
amesteca in treburile cultelor, iar acest aspect apare explicit in lege: el
acorda sprijin financiar sau facilitati fiscale, chiar daca la cerere (art.
10), si solicita buna intelegere, respect intre si fata de religie/religii
(art. 13). Este drept ca statul a facut o concesie, considerand cultele drept
parteneri sociali (art. 7).
Statele moderne se manifesta in general ca state laice. Altfel spus, se
urmareste separarea statului de biserica, statul fiind neutru in chestiunile
religioase, iar cand situatia o cere se comporta ca arbitru in disputele
religioase. Potrivit Legii cultelor, intr-o forma indirecta, dar totusi destul
de clara, statul roman se considera la randul sau stat laic. "In Romania nu
exista religie de stat; statul este neutru fata de orice credinta religioasa
sau ideologie atee" - articolul I, alin. 1. Iar la alin. 2 din acelasi articol:
"Cultele sunt egale in fata legii si a autoritatilor publice. Statul, prin
autoritatile sale, nu va promova si nu va favoriza acordarea de privilegii sau
crearea de discriminari fata de vreun cult".
Incalcarea egalitatii sanselor
Statul a decis (si a legiferat) ca exista diversi actori religiosi: culte,
asociatii religioase si grupari religioase (art. 6). Exista in lege formula cel
putin nefericita de "culte recunoscute". Desi nu apare si sintagma "culte
nerecunoscute", prin omisiune se subintelege ca acestea exista, ceea ce scoate
in evidenta inca o data ca statul pretinde a fi instanta in materie religioasa.
Aceasta ierarhizare are consecinte practice importante, pentru ca de asta
depinde acordarea - s-a precizat ca "la cerere"! - de sprijin financiar, de
facilitati fiscale s.a.m.d. In mod normal, nu statul ar fi in drept sa decida
care asociatie (voluntara) este cult si care nu. De ce ar fi chemat statul sa
dispuna cine se incadreaza in categoria cultelor, cine in cea a asociatiilor si
cine in cea a gruparilor religioase?
Art. 40, alin. 1 prevede ca infiintarea unei asociatii religioase - ca
persoana juridica - este conditionata de inscrierea a cel putin 300 de
persoane, cetateni romani sau rezidenti. Pentru recunoasterea calitatii de cult
unei asociatii religioase este necesara dovada constituirii legale,
functionarea pe teritoriul tarii de cel putin 12 ani (art. 18, pct. a) si ca
beneficiaza de adeziunea unui numar de cetateni romani cu domiciliul in Romania
care sa reprezinte minimum 0,1% din totalul populatiei (aceasta inseamna la ora
actuala circa 23.000 de persoane), fapt care trebuie dovedit cu "liste
originale" (art. 18, pct. b).
Fixarea unui numar de 300 de persoane pentru constituirea unei asociatii
religioase, in comparatie cu doar 3 in cazul celorlalte asociatii, se
incadreaza in specia discriminarii. O lege ar trebui sa fie aceeasi pentru
toti, in toate cazurile. Cel mai probabil, precizarile legate de conditiile de
constituire a organizatiilor religioase au fost acceptate pentru mentinerea
statu-quo-ului. Si, mai direct spus, cultele existente, mai ales cele mari, par
a fi urmarit sa se apere de noii concurenti de pe piata religioasa. Prin aceste
prevederi, legea incalca un principiu fundamental: egalitatea sanselor.
Conform criticilor externe, intre cele 56 de tari membre ale OSCE, Romania
impune cele mai restrictive conditii pentru inregistrarea unei asociatii
religioase. Aparatorii legii au amintit ca in alte tari europene exista
conditii mult mai stricte. Totusi, s-a omis sa se spuna ca sunt state europene
(Italia, Olanda, dar si Bulgaria, vecina noastra altminteri mult dispretuita,
Macedonia s.a.m.d.) in care nu exista astfel de prevederi in legislatia
religioasa. Se pare insa ca inca nu reusim sa scapam de tentatia de a raporta
situatia din Romania in privinta drepturilor omului la cele mai joase
standarde, nu la cele mai inalte.
Si inca ceva. Contrar a ceea ce s-au grabit sa spuna unele parti interesate,
nu toate cultele (si ma refer la cele deja recunoscute) au sustinut trecerea
legii prin parlament in forma actuala. Unele dintre ele au considerat fie ca nu
erau rezolvate litigiile existente (mai ales cele legate de patrimoniu), fie ca
se lasau "portite" pentru atingerea libertatii de afirmare a cultului.
Pericolul incalcarii libertatii de expresie
Prin art. 13, alin. 2 "sunt interzise orice (subl. ns.) forme, mijloace,
acte sau actiuni de defaimare si invrajbire religioasa, precum si ofensa
publica adusa simbolurilor religioase". Aceasta este o prevedere generala,
introdusa la solicitarea cultului musulman. Contextul international recent a
jucat un rol foarte important in modificarea Legii cultelor. Legislatorul roman
s-a grabit sa introduca o prevedere legala pe care, din cate stim, nici un alt
stat european nu a mai adoptat-o. Probabil s-a vrut preintampinarea(?) unei
situatii de tipul "scandalului caricaturilor", care, pornit din Danemarca, a
starnit reactii violente din partea radicalilor islamici. Numai ca se uita doua
chestiuni: 1) in Romania nu au existat asemenea manifestari; 2) in Europa nu
exista de multa vreme interdictii cu privire la emiterea de opinii critice,
inclusiv in forma satirica, fata de religie (in general). Insa avem in
articolul cu pricina o problema constitutionala, el venind in
contradictie cu articolele 29 si 30 din Constitutia Romaniei. Dincolo insa de
cine a avut initiativa introducerii acestui articol, el poate fi punctul de
pornire pentru actiuni punitive impotriva oricarei perspective critice asupra
vreunei religii sau denominatiuni. Pana la urma, este dreptul constitutional al
cetatenilor sa aiba sau nu vreun respect pentru o ideologie sau alta, fie ea
religioasa sau politica. Nu pledez in nici un caz pentru ofensarea credintei
cuiva. Insa oamenii au dreptul sa se exprime critic fata de o religie sau alta.
Chiar daca linia de demarcatie intre ceea ce este legitim si ce este ofensator
se poate dovedi (foarte) subtire.
O privire comparativa intre legea din Romania si legislatia din Occident
Exista o "piata religioasa" in care adeptii diferitelor credinte isi expun
ofertele. Aceasta este o sursa de (potential) conflict, dar care poate fi
mentinut in limite suportabile, normale, prin acceptarea regulilor civilizate
de comportament. Pe cel care iti critica credinta in vreme ce si-o glorifica
pe-a lui nu il amendezi sau inchizi (ori mai rau, il lapidezi), ci il combati
cu argumente.
Occidentul - pentru care romanii au facut de doua secole incoace o adevarata
obsesie - cunoaste doua mari tipuri de legislatie religioasa: europeana si
americana. Statele Unite ale Americii se ghideaza in problema libertatii
religioase si de constiinta dupa Constitutie, mai precis dupa Amendamentul I,
adoptat in 1791 ("Congresul nu va elabora nici o lege care sa se refere la vreo
oficializare a religiei sau care sa interzica practicarea libera a unei
religii
"). SUA nu au o lege a cultelor similara celei din Romania. In Europa
exista un act comun, care atinge drepturile religioase - Conventia europeana
pentru protectia drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (art. 9,
alin. 1: "Orice persoana are dreptul la libertatea de gandire, de constiinta si
de religie; acest drept implica libertatea de a-ti schimba religia sau
convingerea, individual sau colectiv, in public sau particular, prin cult,
invatamant, practici si prin indeplinirea ritualului"; de asemenea, art.
10, alin. 1 prevede libertatea de expresie), conventie semnata de statele care
fac parte din Consiliul Europei. Multe state europene (daca nu toate) au insa
legi speciale referitoare la chestiunile religioase, cateva respectand cu
strictete laicitatea (cazul Frantei) sau consfintind in Constitutie dominatia
unui cult (cazul Greciei, ceea ce a si dat nastere unor controverse in
interiorul Uniunii Europene), in vreme ce majoritatea a adoptat modelul
cooperarii intre stat si culte. Cel din urma model ar fi fost urmat si in cazul
Legii cultelor din Romania, conform afirmatiilor unora dintre cei implicati in
elaborarea si promulgarea acestui act normative.
Reactii straine la Legea cultelor si posibile calcule electorale
Dupa trecerea prin parlament si promulgara de catre presedintele Romaniei,
Legea cultelor a starnit reactiile unor culte si asociatii religioase, ale unor
ONG-uri si ziaristi din tara, dar si ale unor organisme guvernamentale
americane sau institutii private de monitorizare a drepturilor omului in lume.
Cele mai taioase critici au venit din partea Comisiei Helsinki pentru
Securitate si Cooperare in Europa, agentie guvernamentala a SUA, si din partea
Institutului pentru Religie si Politici Publice din Washington. In vreme ce
Comisia Helsinki - printr-un document semnat de senatorul Sam Brownback si
congresmanul Christopher Smith - a prevenit ca, daca legea va fi promulgata
(dupa cum am vazut, acest lucru s-a si intamplat), "Romania va fi tara cu cel
mai greoi sistem de inregistrare a noilor culte, dintre toate cele 56 de tari
membre ale OSCE", Institutul pentru Religie si Politici Publice a subliniat ca
tara noastra are "cea mai proasta lege din Europa referitoare la
religie". Institutul a mers chiar mai departe, cerand presedintelui Comisiei
Europene, José Manuel Barroso, si presedintelui Parlamentului European, Josep
Borrell, precum si urmasului sau in aceasta functie sa verifice daca legea
romaneasca a cultelor respecta drepturile omului si standardele UE.
Americanii au cateva sensibilitati importante pe care romanii nu le pot
neglija, printre ele libertatea (cea religioasa fiind foarte - poate cea mai -
importanta), democratia si respingerea totalitarismelor. Daca in privinta celui
din urma aspect presedintele Traian Basescu a punctat prin condamnarea
comunismului - ceea ce a reprezentat in primul rand un act de normalizare a
spatiului public intern, dar a cantarit greu si dincolo de Atlantic -, Legea
cultelor a ridicat semne de intrebare. Joseph K. Grieboski, directorul
Institutului amintit, facea observatia, riscanta, ca seful statului roman nu
si-a respectat promisiunea electorala de a se distanta de comunism. E posibil
ca mai degraba presedintele - in afara de sfaturile primite - sa fi luat in
calcul si avantajele electorale pe care le-ar putea obtine in urma promulgarii
Legii cultelor, prin captarea simpatiilor acelei parti a populatiei (deloc
neinsemnata) atrasa de liderii politici care practica un tip de populism
din care factorul religios nu lipseste. Numai ca jocul se poate dovedi destul
de riscant in acest caz.
Cateva concluzii
Realizarea Legii cultelor a avut la baza presupozitia ca deasupra tuturor
actorilor sociali se afla statul, o entitate nu doar omniprezenta si
omnipotenta, dar si omniscienta. Ideea ca statul este cel mai bun administrator
razbate si din aceasta lege. Statul crede ca poate administra libertatea,
inclusiv pe cea religioasa. Un postulat liberal (a nu se face suprapunerea cu
vreo formatiune politica) suna foarte simplu: interesul general este suma unor
interese particulare. Iar unele interese particulare pot incalca (nelegitim)
alte interese particulare. Or, este cat se poate de clar ca actuala Lege a
cultelor a fost rodul unor negocieri nesfarsite, a impunerii in text a unor
formule care slujeau interese particulare. Mai clar spus, in cazul de fata
unele religii sau denominatiuni si-au vazut incluse pretentiile, cerintele in
lege: unele, in privinta numarului pentru recunoasterea de noi asociatii sau
culte, altele, in privinta "ofensei religioase". Institutiile statului, de
la parlament la Presedintie, ar fi fost necesar sa vegheze ca libertatile
fundamentale inscrise in Constitutie (inclusiv libertatea religioasa si de
constiinta) sa nu fie incalcate. Ceea ce nu s-a intamplat. Mai mult decat atat,
au produs o legislatie stufoasa, cu potential restrictiv.
http://www.revista22.ro/html/index.php?art=3392&nr=2007-01-19
---------------------------------
Need a quick answer? Get one in minutes from people who know. Ask your question
on Yahoo! Answers.
