D E C L A R A T I E D E P O Z I T I E - AMN insista ca Republica Moldova sa depuna cererea oficiala de aderare la UE - In calitate de Presedinte al Aliantei "Moldova Noastra", conform deciziei adoptate in cadrul Biroului Permanent Central al AMN la 30 ianuarie 2007, precum si Raspunzand doleantei majoritatii cetatenilor Republicii Moldova, care se pronunta in favoarea aderarii tarii noastre la Uniunea Europeana, la standardele ei de prosperitate si de democratie; Promovand obiectivele de politica externa, fixate in Statutul si in Programul Partidului Alianta "Moldova Noastra" si urmate consecvent de la crearea formatiunii; Constientizand ca progresele efective in dezvoltarea politica, economica, administrativa, sociala si culturala pot fi obtinute de Republica Moldova doar prin conectarea ei la mecanisme asistate mai activ de Uniunea Europeana, cum ar fi cele din cadrul Instrumentelor de Pre-Aderare (IPA); Luand act de suspendarea procesului de extindere a Uniunii Europene, dar si de faptul ca pregatirile de aderare continua intens in tarile candidate - Croatia, Macedonia, Turcia; Considerand descurajatoare lipsa Republicii Moldova in randul candidatilor potentiali - Albania, Bosnia si Hertegovina, Muntenegru, Serbia si Kosovo (sub Rezolutia 1244 a Consiliului de Securitate ONU); Sustinand aspiratia Republicii Moldova la un tratament distinct, comparativ cu alti participanti la Politica Europeana de Vecinatate (ENP), justificat prin devenirea sa istorica si situatia geopolitica; Constatand ca pentru abordarea directa a obiectivului de integrare europeana Republica Moldova dispune acum de experienta proprie, rezultata din implementarea Planului Comun de Actiuni cu Uniunea Europeana, dar si de accesul la resursele acumulate de Romania in procesul aderarii; Exprimand convingerea ca angajarea deschisa pe calea aderarii la Uniunea Europeana va imbunatati raporturile Republicii Moldova cu vecinii sai din est, in primul rand cu Ucraina si Rusia, dar si cu celelalte state ex-sovietice; Apreciind ca facilitatile solicitate de Republica Moldova de la Uniunea Europeana in privinta comertului, a circulatiei cetatenilor, sau a altor domenii, trebuie sa fie justificate printr-un demers oficial de integrare europeana, care ar garanta asumarea cerintelor impuse de Acquis-ul comunitar; Partidul Alianta "Moldova Noastra" considera obligatoriu de a valorifica consensul pro-european din Parlament, experienta cooperarii cu organismele europene si cea a noilor membri UE, precum si timpul limitat, pentru a obtine includerea Moldovei in grupul tarilor recunoscute de Uniunea Europeana ca fiind potentiali candidati la aderare. Aducem aceasta pozitie a AMN la cunostinta Presedintelui tarii, Parlamentului si Guvernului. In acelasi timp, vom propune o initiativa legislativa, care dorim sa exprime vointa intregului Parlament si invitam sa o semneze toti deputatii, pentru a adopta o hotarare, in baza careia Guvernul va pregati si va depune cererea Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeana. 1 februarie 2007 Serafim URECHEAN Presedinte al Partidului Alianta "Moldova Noastra"
clip_image002.gif
Description: GIF image

