“Functionarul-profesor are toate ‘situatiile’ predate cu doua-trei ore (daca nu 
chiar zile!) inaintea tuturor, are grija condicii semnate la zi ‘conform 
planificarii’ si calculeaza precis zilele de concediu efectuate si de efectuat; 
este vesnic atent la toate evidentele financiar-contabile; stie pe dinafara 
sporurile si platile suplimentare ale tuturora, de la director pina la 
personalul de paza. […] Ar gresi cine l-ar suspecta profesional, intrucit 
instruirea sa este super-atestata si parafata; gradele didactice, primele si 
sporurile prevazute in statut au fost luate si bifate ‘manual’, ‘Regulamentul 
de ordine interioara’, ‘Normele PSI’ s.a.m.d. ii sint in detaliu cunoscute.
   
  Atit numai ca functionarul-profesor te priveste chioris numai daca-i vorbesti 
in vreo pauza nu despre caderea parului, a guvernului sau a presedintelui, ci 
despre sensibilitatea muzicala a unei eleve dintr-a XI-a, ori despre dezbaterea 
pe tema specificului national de la clasele a XII-a unde sint elevi care au 
descoperit sensul real al notiunii de patriotism… Tot el iti intoarce, subtire, 
profilul, de-i ceri opinia despre evaluarea continua si nu te intelege deloc 
cind ii declari ca nu poti promova un chiulangiu notoriu, chiar daca acela ‘are 
acte-n regula de la medic, domnule!’ ori e de familie buna – vorba lui 
Caragiale –, adeseori loaza fiind si ‘piloasa’… Desi familiarizat cu fizica si 
matematicile, functionarul-profesor nu-ti va putea niciodata explica 
inteligibil ce-i relativ in celebra formula ensteiniana ori, cind e literat, 
cita luciditate exista in scrierile lui Camil Petrescu sau de ce nu (mai) 
studiaza Mateiu Caragiale in scoala…”
   
  (Mihai Floarea, “Despre ‘omul recent’ de la catedra, in Romania literara, Nr. 
7, 23 februarie 2007)
   

 
---------------------------------
It's here! Your new message!
Get new email alerts with the free Yahoo! Toolbar.

Raspunde prin e-mail lui