De pe blogul unui amic: http://recitirea.blogspot.com
Ce facem cu Andrei Ciurea?
Un baiat de 12 ani s-a sinucis. Iata cum suna biletul de adio: Imi pare rau
ca ne despartim certati. Cu inmormantarea mea nu o sa aveti probleme pentru ca
vine omul ala cu banii pe lemne. Sora-mea, tu sa te tii de scoala. Mama, tu sa
ai grija de tine ca lumea e rea. Sa aveti grija de catel.
Desigur ca fenomenul migratiei fortei de munca romanesti a fost tinta unui
studiu. Iar la finalul cercetarii respective se propun solutii institutionale.
Cum ca scoala... cum ca statul... Sunt sigur ca domnul ministru al scolilor a
auzit recomandarile si, in stilu-i caracteristic, va identifica o solutie
foarte precisa la aceasta problema.
Dar parintii? Nu de la ei se trage toata povestea asta? Ba da, insa nimeni
nu-i poate opri sa plece. Increngatura determinarilor e foarte complicata. Nu
exista doar un singur motiv care ii mana pe parinti sa isi abandoneze copiii,
ca sa lucreze in Spania, Italia sau alte destinatii europene.
Exista insa cateva constante. Cei care pleaca se simt vinovati ca-si lasa
copiii cu neamuri, bunici sau nasi de treaba. Asa ca isi coplesesc odraslele
parasite cu gadget-uri scumpe si ziduri frumoase. Ceva urat se intampla.
Oamenii astia isi diminueaza rolul la simpla aprovizionare cu produse si
finantare. Nu mai pot avea timp de afectiune, nici de educatie pentru copiii
lor. Scoala nenorocita si umilita scoala trebuie sa compenseze acest
deficit. Dar e imposibil. Asta ar trebui sa se stie si sa se spuna. Scoala nu
ofera dragoste decat in cazuri rare si, oricum, in doze limitate de capacitatea
unui profesor sufletist. Dar nici nu tine de menirea scolii sa fie furnizoare
de suport afectiv. Pentru asta exista familia.
Alta constanta tine de tulburarile comportamentale ale copiilor parasiti. Am
vazut elevi care, desi aveau capacitate intelectuala buna, nu aveau chef de
scoala, nimic nu le starnea interesul (si aici nu ma refer la programa
sufocanta, ci la chestiuni care starnesc interesul oricarui copil). Crize de
bulimie, nesimtire, violenta, dispozitii pesimist-depresive (e cam devreme sa
fii pesimist chiar din clasa a V-a, nu?), oscilatii foarte mari in pregatirea
pentru ore (aceeasi fetita putea sa ia 10 sau 3 la acelasi tip de test anuntat
dinainte cu cateva saptamani), incredere prosteasca in puterea de convingere pe
care banii parintilor ar avea-o asupra oricui, tendinta de manipulare,
sentimente de vinovatie foarte dezvoltate, autocompatimire, manifestari cu
tenta paranoica... Si mereu laitmotive precum: mama vine peste 2 luni din
Spania, tata nu a mai fost acasa de 1 an, nu ma inteleg cu bunica etc.
Ce mi se pare ciudat si iata inca o constanta e ca biserica tace malc. Si
cea majoritara, mai preocupata de manifestari publice impresionante, si cele
minoritare, prinse in tot felul de trebi administrative si dispute. Da, cu
siguranta exista exceptii: preoti si pastori inimosi, sensibili la problemele
societatii. Data fiind amploarea fenomenului insa, ar fi fost de dorit sa
existe niste initiative pe scara larga, venite de sus in jos.
Nu de alta, dar e vorba de viitorul tarii asteia. Si, mai specific si,
totodata, mai crestinesc e vorba de niste copii care sufera si care nu se
simt iubiti. Stim ca pe politicieni ii doare in fund de viitor, de copii, de
orice nu aduce un profit de imagine si voturi. Dar biserica parca ar trebui sa
arate altfel si sa se poarte altfel.
Mai stie biserica ce roluri au parintii in zilele noastre? Nu clisee, ca
ne-am saturat. Stim alea cu nu cruta nuiaua..., copii, ascultati de parintii
vostri..., sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta...., nu intaratati la
manie... (apropo, ce mai inseamna asta?). Toate astea nu sunt decat poveri la
gatul copiilor, care nu inteleg decat ca trebuie sa incaseze bataie, sa fie
obedienti si sa nu-si injure parintii. Dar ce rost mai au parintii intre criza
financiara si criza afectiva? Uneori am impresia ca bisericile au invatat numai
cum sa-i primeasca pe parintii reveniti CU BANI. Ca nu e bine sa-i critice prea
aspru, fiindca sunt o sursa de fonduri. Ca e bine sa-i aseze in locuri cu
vizibilitate, deoarece s-au dovedit ispravnici priceputi. Ca e bine sa le dea
de lucru in biserica, fiindca, altfel, pierd oameni cu potential. Atitudinea
puritana face loc banului, necesar pentru finantarea lucrarii lui Dumnezeu
(Cerceii au voie, ca doar sora e sotia fratelui X,
care sustine lucrarea. Penibil! Macar daca nu urla fratele pastor de la
amvon in urma cu ceva vreme ca podoabele sunt lumesti. PS: Problema
podoabelor mi-e indiferenta. Ba chiar imi plac, daca nu sunt ostentative.).
Asta mi-e uneori impresia. Dar poate ca e doar o impresie. Si ca e doar a mea.
Cazul lui Andrei Ciurea e cutremurator. Porumbeii si catelul nu l-au putut
opri sa se sinucida. Din nefericire, copilul asta a avut luciditatea sa-si
inteleaga situatia: ca nu poate exista fara iubire. Si nu s-a mintit precum
adultii ca porumbeii si cainele (sau casa, banii, pozitia sociala, meseria,
fanii) ar putea suplini aceasta lipsa fundamentala. I-a spus mamei lui ca se
va sinucide daca ea pleaca. Si s-a luat in serios.
Bisericile evanghelice nu se roaga pentru morti. Iar cele traditionale, desi
se roaga, au cateva exceptii, intre care si sinucigasii. Si atunci cum ramane
cu Andrei Ciurea? Ca n-a facut decat sa inteleaga in felul lui tragedia fiintei
umane si s-a comportat ca orice om de bun-simt. Si poate chiar nu stia ca
exista speranta, ca iubirea nu se termina odata cu mama lui. De ceilalti
Andrei cine (mai) are grija?
---------------------------------
Need a vacation? Get great deals to amazing places on Yahoo! Travel.
