Un articol extraordinar de bun, din toate punctele de vedere despre o situatie trista din toate punctele de vedere... In SUA scolile nu au surori medicale cum aveau cele din Romania, dar au un consilier social/terapeut..caci problemele psihosociale au fost identificate de mult..mai ales datorita nivelului ridicat de divorturi.. SUA a finantat in urma cu mai multi ani, la Cluj, un program de formare de "social workers" dar cit de extins e..Oricum, dragostea parintilor nu o poate inlocui cu adevarat nimic.. Iar daca e vroba de educatie , in cazul parintilor nu biserica este cea care are prima obligatie "civica/educativa" ci pe prim loc este tot cea a Ministerul Educatiei mai ales daca el are in subordine si programe de educatie pt.adulti ; la nivel de comunitati directorii de scoli din localitati cu mai multi parinti plecati trebuie sa simta primii ca e nevoie de a face ceva supimentar, anume actiivtatid e dialog si de networkning, dar, atunci cind istorie da navala cu schimbari bruste peste o tara si mai ales cum e la noi, cind oamenii s-au obinsuit ca statul sa fac totul..si nu sa aibe ei intiative si sa se organzieze prin eforurire proprii pt.interesele lor sociale..si da, zona lor cu persoanlul/familia, atunci este f.greu.. si atunci ca si in alte tari si situatii de altfel, cazurile acestea tragice pot trezi din amortire sau negliejenta societatea si urni lucrurile.. Ceea ce speram ca sa ve intimpla acum, caci, romanii, in gerela nu pot fi acuzati de o meteahna de neglijare a familiei si de raceala sufleteasca..Iar dac acum goan dupa venit ii face sa se dezechilbreze e grav si, din nou, asemenea cazuri ii va trezi pe multi. Eu cunosc si cazul invers cind doi parinti divortati, unul in Italia, altul in Romania, s-au reunit dupa ce au vazut reactiile derapante ale baietelului lor trecind de la unul la altul..ca asa cerea legea.. Oricine ar raspunde ca parintii buni si cit de cit cu minte is cunsoc copii si au grija, dar este vorba de atita tineret care chiar si in cadrul tarii nu traieste linga familia larga si formeaza o familie nucleara in cu totul alt colt din tara..iar dac de acolo unul mai pleaca si in strainatate, scenariul devine clar periculos.. daca as putea as face o recomandare ca parintii de acasa sa stringa rindurile in jurul scolilor sau/si sa formeze grupuri de suport care sa urmareasca..sa stie unii de altii si sa ajute, sa intervina, macar sa existe atentie asupra cestor copiii sis a prezese astfel si cadrele didactice sa fie mai atente si mai PASATOARE..Ele trebuie sa inteleaga faptul ca au un salar de la stat si ca sa arate grija extrascolara si numai cea de pregatire intelectuala cum ROmania a facut prea mult..neglijind factorul comportament..-cooperare intre cadrele didactice, parinti si elevi..In acest sens SUA este un model de urmat, i timp ce SUA ar fi avutsi are inca mult de invata despre educatia intelectuala din scoli si LARGIREA ORIZONTULUI ASUPRA OMENIRII.. Iar parinti trbeuie sa inteleag si ei ca trebuies a plateasca servicii..ca o societate capitalista este bazata pe servicii platite si ca rudele nu pot inlocui totul.. Cit despre Biserica Romana, de mult am simtit ca preotii (si si patroi romani fat de cei straini) nu au invatat de la alte denominatiuni mai noi sa se apropie mai mult de planul social..nici macar sa mai viziteze bolnavii.(cel putin cei romani din diaspora habar nu au..) ..Ar face bine sa invete de la traditia bisericii catolice mai mult..si daca guvernul a hotarit sa dea o suma de bani importanta pt.programe sociale - sa aleaga prin contract sa colaboreze cu o entitate religioasa neguvernamentala in loc sa aibe un sistem mai democratic/modern pt.care poate ca nu e pregatit inca dar care, inevitabil, cu timpul va veni - ele sa fie folosite bine si mai ales sa se instituie un consiliu care sa urmareasca..iar bisericile sa popularize programele cu detalii asa incit sa fie transparente sis a cistige intr-adevar increderea oamenilor ca sa-i ajute moral macar mai mult dac pt.cite boli si greutati cu plata medicamentelor oricum nu vor ajunge destul... Inchei acum..dar s epot spune multe..si face si ai multe de cit mai multi.. Rodica Perciali www.romanianculture.us .
Alin Cristea <[EMAIL PROTECTED]> wrote: De pe blogul unui amic: http://recitirea.blogspot.com Ce facem cu Andrei Ciurea? Un baiat de 12 ani s-a sinucis. Iata cum suna biletul de adio: Imi pare rau ca ne despartim certati. Cu inmormantarea mea nu o sa aveti probleme pentru ca vine omul ala cu banii pe lemne. Sora-mea, tu sa te tii de scoala. Mama, tu sa ai grija de tine ca lumea e rea. Sa aveti grija de catel. Desigur ca fenomenul migratiei fortei de munca romanesti a fost tinta unui studiu. Iar la finalul cercetarii respective se propun solutii institutionale. Cum ca scoala... cum ca statul... Sunt sigur ca domnul ministru al scolilor a auzit recomandarile si, in stilu-i caracteristic, va identifica o solutie foarte precisa la aceasta problema. Dar parintii? Nu de la ei se trage toata povestea asta? Ba da, insa nimeni nu-i poate opri sa plece. Increngatura determinarilor e foarte complicata. Nu exista doar un singur motiv care ii mana pe parinti sa isi abandoneze copiii, ca sa lucreze in Spania, Italia sau alte destinatii europene. Exista insa cateva constante. Cei care pleaca se simt vinovati ca-si lasa copiii cu neamuri, bunici sau nasi de treaba. Asa ca isi coplesesc odraslele parasite cu gadget-uri scumpe si ziduri frumoase. Ceva urat se intampla. Oamenii astia isi diminueaza rolul la simpla aprovizionare cu produse si finantare. Nu mai pot avea timp de afectiune, nici de educatie pentru copiii lor. Scoala nenorocita si umilita scoala trebuie sa compenseze acest deficit. Dar e imposibil. Asta ar trebui sa se stie si sa se spuna. Scoala nu ofera dragoste decat in cazuri rare si, oricum, in doze limitate de capacitatea unui profesor sufletist. Dar nici nu tine de menirea scolii sa fie furnizoare de suport afectiv. Pentru asta exista familia. Alta constanta tine de tulburarile comportamentale ale copiilor parasiti. Am vazut elevi care, desi aveau capacitate intelectuala buna, nu aveau chef de scoala, nimic nu le starnea interesul (si aici nu ma refer la programa sufocanta, ci la chestiuni care starnesc interesul oricarui copil). Crize de bulimie, nesimtire, violenta, dispozitii pesimist-depresive (e cam devreme sa fii pesimist chiar din clasa a V-a, nu?), oscilatii foarte mari in pregatirea pentru ore (aceeasi fetita putea sa ia 10 sau 3 la acelasi tip de test anuntat dinainte cu cateva saptamani), incredere prosteasca in puterea de convingere pe care banii parintilor ar avea-o asupra oricui, tendinta de manipulare, sentimente de vinovatie foarte dezvoltate, autocompatimire, manifestari cu tenta paranoica... Si mereu laitmotive precum: mama vine peste 2 luni din Spania, tata nu a mai fost acasa de 1 an, nu ma inteleg cu bunica etc. Ce mi se pare ciudat si iata inca o constanta e ca biserica tace malc. Si cea majoritara, mai preocupata de manifestari publice impresionante, si cele minoritare, prinse in tot felul de trebi administrative si dispute. Da, cu siguranta exista exceptii: preoti si pastori inimosi, sensibili la problemele societatii. Data fiind amploarea fenomenului insa, ar fi fost de dorit sa existe niste initiative pe scara larga, venite de sus in jos. Nu de alta, dar e vorba de viitorul tarii asteia. Si, mai specific si, totodata, mai crestinesc e vorba de niste copii care sufera si care nu se simt iubiti. Stim ca pe politicieni ii doare in fund de viitor, de copii, de orice nu aduce un profit de imagine si voturi. Dar biserica parca ar trebui sa arate altfel si sa se poarte altfel. Mai stie biserica ce roluri au parintii in zilele noastre? Nu clisee, ca ne-am saturat. Stim alea cu nu cruta nuiaua..., copii, ascultati de parintii vostri..., sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta...., nu intaratati la manie... (apropo, ce mai inseamna asta?). Toate astea nu sunt decat poveri la gatul copiilor, care nu inteleg decat ca trebuie sa incaseze bataie, sa fie obedienti si sa nu-si injure parintii. Dar ce rost mai au parintii intre criza financiara si criza afectiva? Uneori am impresia ca bisericile au invatat numai cum sa-i primeasca pe parintii reveniti CU BANI. Ca nu e bine sa-i critice prea aspru, fiindca sunt o sursa de fonduri. Ca e bine sa-i aseze in locuri cu vizibilitate, deoarece s-au dovedit ispravnici priceputi. Ca e bine sa le dea de lucru in biserica, fiindca, altfel, pierd oameni cu potential. Atitudinea puritana face loc banului, necesar pentru finantarea lucrarii lui Dumnezeu (Cerceii au voie, ca doar sora e sotia fratelui X, care sustine lucrarea. Penibil! Macar daca nu urla fratele pastor de la amvon in urma cu ceva vreme ca podoabele sunt lumesti. PS: Problema podoabelor mi-e indiferenta. Ba chiar imi plac, daca nu sunt ostentative.). Asta mi-e uneori impresia. Dar poate ca e doar o impresie. Si ca e doar a mea. Cazul lui Andrei Ciurea e cutremurator. Porumbeii si catelul nu l-au putut opri sa se sinucida. Din nefericire, copilul asta a avut luciditatea sa-si inteleaga situatia: ca nu poate exista fara iubire. Si nu s-a mintit precum adultii ca porumbeii si cainele (sau casa, banii, pozitia sociala, meseria, fanii) ar putea suplini aceasta lipsa fundamentala. I-a spus mamei lui ca se va sinucide daca ea pleaca. Si s-a luat in serios. Bisericile evanghelice nu se roaga pentru morti. Iar cele traditionale, desi se roaga, au cateva exceptii, intre care si sinucigasii. Si atunci cum ramane cu Andrei Ciurea? Ca n-a facut decat sa inteleaga in felul lui tragedia fiintei umane si s-a comportat ca orice om de bun-simt. Si poate chiar nu stia ca exista speranta, ca iubirea nu se termina odata cu mama lui. De ceilalti Andrei cine (mai) are grija? --------------------------------- Need a vacation? Get great deals to amazing places on Yahoo! Travel. [Non-text portions of this message have been removed]
