munti de noiembrie in Maramures
10 noiembrie 2007. Muntii Rodnei. Zapada. Fulguieste, uneori. Molizi cu
conuri multe, incarcati de zapezi ce-ndoaie crengile, cetini atarna lipsite de
vlaga pe langa trunchiuri erecte. Ceata adauga peisajului misterul de care
parca avea nevoie. Uneori sufla vantul, mai prabuseste din stivele de zapada
prinsa pe cetini. Fotografiezi si simti ca in cateva minute iti ingheata
degetele pe aparate. Noiembrie, nici macar la mijloc? Sentimentul este de
agresivitatea lui februarie, totul scrasneste sub imperiul Frigului.
Prislopul, prezinta o Hora a la Prislop prin dansul fuioarelor de fulgi si
ceata, glacial e totul incat ingheata si sperantele din tine. Spre Izvorul Izei
molizi falici, falnici, arata cu varfurile catre cer. Stancarii calcaroase
alburii, aburii se preling peste ele; pe stanci si pe grohotisuri, prin vale si
pe culmi cenusii molizi acoperiti de zapada si chiciura, o schita in alb-negru
si multe-multe griuri. Apa negricioasa cu albe spume, o pasare alb-negricioasa,
pescarelul negru, Cinclus cinclus.. incredibil ca are chef sa pescuiasca in
apa inconjurata de sloiuri
.
Trunchiuri cazute peste apa, crengi lasate sub greutatea formatiunilor de
gheata, incremenite splendori translucide, clopotei si globuri, voaluri si
turturi, aparitia apei aglutinate abstract, acum astfel, apoi altfel, mereu
ceva nou si realmente unic.
Un om, sau cam asa ceva, o caruta cu un cal batran, care, culmea!, totusi se
mai misca
trunchiuri incarcate; seara, imediat vor porni in jos, prin frig,
prin vale, prin apa si pe langa apa, prin zapada
printre vise de mai bine si
pregatiti la orice poate fi mai rau. Un fel de caine jerpelit, o gluma a
evolutiei controlate de om, ar vrea sa latre daca ar mai putea. O caricatura a
demnitatii fiintei, ce cautam noi in muntii astia? Se lasa seara si lupii lasa
urme prin zapada locurilor care mai pastreaza urme de salbaticie. Se duc lupii
sa caute cerbi, ciute, dar acelea sunt deja braconate de setea de a ucide din
placere, a domnilor domniilor din capitalismul salbatic al estului. In rest? In
rest e dezastru si parc national, Arie Protejata fara eficienta de un sistem
aberant care nu poate nici macar sa isi planga de mila. Niste padurari care ar
trebui desprinsi din context, relicve ale perioadei cand in mod oficial omul
lupta contra Naturii, dorind inconstient si incult sa
isi jupuiasca de viu Viitorul.
11 noiembrie 2007. Muntii Ignis. Pe Sapanta in sus si iar in sus. Vijelioase
cursuri de ape nici cristaline-nici tulburi, impecabilul albului zapezii
proaspete ofera un fond de comparatie
cu care.. nu te poti pune. Muschii de pe
trunchiri si pietre, care nu demult straluceau verzi-proaspete in peisajul
roscat de toamna, au devenit acum verzi-inchis ne-remarabile detalii in albul
omniprezent. Prin padure, pe sub stratul de zapada, se mai vad contururi de
ferigi, verdele apare ici-colo ca un memento, dar la ce? Cate-o gaita, cativa
pitigoi, un sorecar
in paraul plin de gheturi un pescarel negru
Soarele iese
uneori printre nori, iar uriasul platou vulcanic devine iluminat de temporare
vapai de lumini: zapada ce acopera iarba, palcuri de arbori, cateva paduri in
zare, o uriasa zona care pentru iarna va deveni umblata doar de salbaticiuni,
cate mai rezista sub greutatea vietii in zone violate de om. Urme de animale?
Putine. Zice un vanator, care imi este cumva coleg, ca
animalele nu se prea misca la prima zapada. Poate ca asa este, dar poate ca
animalele nu se misca in general. Ca nu prea sunt. Cum sa mai fie, cand vezi
cum coboara 3 Jeep-uri pline cu venatore, toti cu pustile puternice tinute
vulgar intre picioare, gata sa sara sa opreasca orice miscare a viului? Asa,
tacerea muntilor devine deplina, doar mugetul cerbilor din amintiri ale
trecutului mai populeaza lumea tacuta a unui fost Paradis.
13 noiembrie 2007. Muntii Gutai. Versantul sudic coplesit de caderea de
zapada, mai cad arbori care nu mai suporta atata greutate alba acumulata pe ei.
Trunchiuri rupte, crengi frante. Si ninge in continuare de parca nu ar mai fi
limite. Din ceata cade si cade zapada, intr-o monotonie exagerata, incat fagii
par niste palmieri albi, cu crengile recurbate
Spre Nord, dincolo de cumpana
apelor, spre Maramuresul Istoric, nu ninge deloc, nici ceata nu este, doar un
peisaj alb, cat vezi cu ochii: pana la distante improbabile vezi clar fiecare
detaliu, vai si munti, si alte vai si alti munti, de-a lungul lantului
Carpatilor. De sus parca pare perfect totul, dar daca vei cobora in vale
aici,
depinde.
Peter
---------------------------------
Never miss a thing. Make Yahoo your homepage.
