> Irlanda a fost singura tara care a organizat un referendum pentru
aprobarea
> acestei noi forme de constitutie europeana.
 
De altfel, o chestie absolut normala si de bun simt.  Este firesc ca tu,
statul, sa lasi cetatenii sa decida in mod democratic asupra viitorului
tarii.  Iar faptul ca electoratul irlandez a respins tratatul nu inseamna ca
irlandezii sunt mai putin devotati UE.  Inseamna doar ca majoritatea
irlandezilor au raspuns "NU" la intrebari precum "Este acest tratat bun
pentru mine?" si "Sunt multumit de directia in care se dezvolta UE?"
Intrebari la care multe alte milioane de europeni ar fi raspuns "NU".  Daca
ar fi fost intrebati.
 
Intr-adevar, Irlanda a fost singura tara care a organizat un referendum.
Campania premergatoare votului a fost una serioasa si plina de dezbateri
publice.  In final, cetatenii irlandezi au fost singurii care au decis, iar
Irlanda a fost singura tara din cele 27 in care a avut loc o dezbatere
publica intensa.  Asadar, verdictul irlandezilor asupra viitorului
integrarii europene trebuie luat in considerare in mod serios.
 
> Oficialii U.E. sunt foarte dezamagiti de acest rezultat, care poate bloca
evolutia
> institutionala a intregii Uniuni in urmatorii ani.
 
Este o exagerare.  Evolutia institutionala a UE nu s-a blocat nici cu trei
ani in urma, cand francezii si olandezii au respins constitutia UE.
 
In plus, este posibil (si chiar probabil) un nou referendum in Irlanda, dupa
ce UE va oferi garantii in domeniile care i-au ingrijorat pe alegatori.  Un
precedent exista, de altfel: dupa ce electoratul irlandez a respins Tratatul
de la Nisa in 2001, guvernul a organizat un nou referendum anul urmator,
cand votul a fost pozitiv.  Este adevarat, de data aceasta, ca urmare a
referendumului din Irlanda, Tratatul de la Lisabona nu va putea intra in
aplicare la 1 ianuarie 2009, asa cum era prevazut, ci mai tarziu, dupa ce va
suferi modificarile necesare.
 
> Irlanda a fost condusa mult de timp de forte de dreapta, care au favorizat
> dezvoltarea economica printr-o politica fiscala inteligenta...
 
Intr-adevar, iar dezvoltarea rapida a Irlandei s-a datorat acestei politici
fiscale care a oferit reduceri si scutiri de taxe investitorilor straini.
Amenintarea impunerii unui Cod fiscal unic pe intreg teritoriul UE si
pierderii controlului asupra politicii fiscale proprii a fost mai mult decat
suficienta pentru votul impotriva dat de irlandezi.
 
> Irlanda este un fief catolic, cea mai religioasa tara din vestul
continentului...
 
Un alt motiv pentru votul "NU" -- irlandezii nu ar accepta, de exemplu, sa
li se impuna liberalizarea avortului.
 
> Irlandezii au dat dovada de ingratitudine.
 
Este un punct de vedere care suna a superioritate si aroganta.  E adevarat,
in 35 de ani de cand e membru UE, Irlanda a primit miliarde de euro de la
uniune.  A beneficiat din plin de sprijinul UE.  Dar si UE a beneficiat din
plin de pe urma unui membru profitabil precum Irlanda care astazi contribuie
serios la bugetul uniunii.
 
> Cand 0,1% din populatia continentului hotaraste pentru intreaga Uniune,
este
> clar ca sistemul democratic nu functioneaza corespunzator.
 
De unde stim ca e vorba doar de 0,1% din electoratul UE?  I-a intrebat
cineva pe toti cetatenii din tarile membre UE?
 
Nu.  Irlanda a fost singura care a facut gestul firesc de a organiza un
referendum si de a permite astfel propriilor cetateni sa-si decida viitorul.
Irlanda a fost singura care a lasat electoratul sa hotarasca singur si in
cunostinta de cauza asupra unor probleme de importanta majora, precum
alegerea unui presedinte, a unui inalt reprezentant in domeniul politicii
externe si securitatii (un fel de "ministru de externe"), a deplasarii
votului in cazul multor din deciziile luate de CE, a reducerii numarului de
comisari, a conferirii de puteri legislative sporite Parlamentului European
etc.
 
Dimpotriva, in cazul Irlandei sistemul democratic a functionat
corespunzator.  Si la fel de democratic ar fi ca si ceilalti 26 de membri UE
sa permita, in mod democratic, propriului electorat sa decida asupra
Tratatului.  Abia atunci vom putea vorbi de procentul din electoratul UE
care hotaraste pentru intreaga Uniune.  Asa este firesc.  Si abia atunci vom
putea vorbi de functionarea corespunzatoare a sistemului democratic.
 
Pana atunci, fraza de mai sus este o dovada de ignoranta, si poate de
aroganta.
 
----------------------------
 
Vali
"Noble blood is an accident of fortune; noble actions are the chief mark of
greatness."
"When the power of love overcomes the love of power, the world will know
peace."
Aboneaza-te la  <mailto:[EMAIL PROTECTED]> ngo_list: o
alternativa moderata (un pic) la [ngolist]
Please consider the environment - do you really need to print this email? 

Raspunde prin e-mail lui