Asociatia turistica sportiva civica si ecologista CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN) str. Septimiu Albini nr.133 ap.18 RO-400457 Cluj-Napoca ROMANIA tel.+40-(0)744-576836 e-mail:[email protected] CIF: 5800675 RNPJFSP: 119 / A / 1992 ========================================
REINCEPE FRAUDA MORALA: DETURNAREA SISTEMULUI "DOI LA SUTA" IN FAVOAREA INSTITUTIILOR PUBLICE - CAZUL SMURD - Citim in presa: ================================= Reincepe campania 2% pentru SMURD Reincepe campania 2% pentru SMURD! [Cetatenii] care vor sa sprijine investitiile la SMURD [....] trebuie doar sa aloce un procent de doi la suta din impozitul pe venit, aceastei institutii. Anul trecut, din suma adunata, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta a achizitionat [....] Din cei 80 de mii de euro care s-au adunat prin campania doi la suta pentru SMURD, pompierii au reusit sa trimita deja la interventii [....] Pana la sfarsitul acestui an, la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Cluj vor putea fi pregatiti [....] ================================== Si ne gandim ca e un lucru nobil si bun, ca dam bani pentru salvarea de vieti, si ne inchipuim ca SMURD e vreun ONG caritabil care, pe baza de sponsorizari si de contributii banesti voluntare decise de cetateni, inclusiv prin sistemul "DOI LA SUTA", face o treaba buna, suplinind deficientele sistemului public de interventii in situatii de urgenta... Ei bine, realitatea este cu totul alta. Numai ca multi nu constientizeaza asta, si nici nu e usor sa afle! Daca incepi si cauti pe Internet cu google ceva despre SMURD, gasesti site-ul www.smurd.com care iti da multe detalii despre SMURD Tg.Mures pentru perioada 1990-2001, dar pastreaza o tacere totala si suspecta asupra naturii juridice a acestei structuri. Intamplator? Mai gasesti o sectiune cu titlul SMURD pe site-ul www.isu.ro, care dupa continut pare un site oficios al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, dar de fapt pare o initiativa privata. Oricum, pe http://www.isu.ro/smurd este tot istoricul SMURD pt perioada 1990-2001, asa cum e afisat pe www.smurd.com, si nimic mai mult. Nici wikipedia nu te ajuta pentru a lamuri misterul. Mai gasesti pe Internet http://www.smurd-cluj.ro/ , unde sectiunea "prezentare" este insa goala. Iar de pe site-ul oficial al MInisterului Administratiei si Internelor esti directat spre http://www.igsu.ro/smurd.htm unde nu gasesti nici o informatie despre natura si organizarea SMURD si esti trimis tot la www.smurd.com La fel si alte site-uri.... Dar gasesti in schimb pe Internet "FUndatia pentru SMURD": http://www.fundatiapentrusmurd.ro/ Unde de asemenea e doar o sectiune cu formulare pentru DOI LA SUTA, insa nimic despre natura si indentitatea acestei fundatii, nici despre natura si identitatea SMURD sau ceva date de contact sau ceva despre legatura intre Fundatie si IGSU si structura numita SMURD.... Ce ascunde tot acest nor de mister ce invaluie SMURD-ul? Ascunde ADEVARUL: faptul ca SMURD nu este un ONG, ci o institutie publica in structura Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor! Asa cum scrie clar si in stufoasa si mult-modificata Lege 95 / 2006 privind reforma in domeniu sanatatii ( Titlul IV, Cap. V, Art. 112-116). Adica dand bani pentru SMURD dai de fapt bani unei structuri de stat, din cadrul unei autoritati publice. Si nu oricare - ci unui Inspectorat din subordinea Ministerului de Interne! Ori, sistemul DOI LA SUTA, asa cum rezulta din legislatia ( Codul Fiscal si ordinele ministrului finantelor pentru aplicarea acestor prevederi - vezi Art. 57 si 84 din Legea 571 / 2003) este gandit pentru sprijinirea ONG-urilor si cultelor de catre populatie, pentru a directa acel mic procent din impozit spre bugetele acestor persoane juridice de drept privat! Nicidecum unor institutii publice!!! In fond mai nou nici nu se incearca mascarea fraudei, pentru ca in diverse anunturi publice - inclusiv cel redat in extras mai sus - se recunoaste faptul ca SMURD este structura in cadrul IGSU si ca banii ajung la autoritati, ca ISU cumpara, se doteaza etc. cu banii din DOI LA SUTA... Dand banii pentru SMURD in fapt banii sunt tot la stat, chiar daca din punct de vedere formal banii nu intra direct in contul institutiei publice respective ci trec cu ceva artificii printr-un ONG intermediar (Fundatia pentru SMURD), ca altfel ar fi nu doar ceva imoral, ci si o ilegalitate flagranta dpdv al legislatiei financiar-fiscale.... In aceasta logica stramba la fel de bine isi poate face maine orice minister, agentie nationala, consiliu local sau judetean o fundatie si cere bani de la populatie prin sistemul DOI LA SUTA pentru a sustine Armata, Politia, Spitalele, SRI-ul sau Jandarmeria, si de ce nu si Guvernul, Parlamentul, Presedintia... ca toti au nevoi si toti ne pot demonstra ca nu le ajung banii primit de la buget.... E normal? Nu? Atunci de ce ar fi OK pentru SMURD???? Nu spune nimeni ca banii dati pt SMURD nu ar fi folositi in scopuri bune sau ca SMURD-ul are bani destui. Dar oricum platesc contribuabilii atatea taxe si impozite pentru a finanta institutiile publice - inclusiv SMURD-ul. De ce sa se deturneze si acesti DOI LA SUTA tot spre institutiile publice, din moment ce sistemul e proiectat pentru ONG-uri si culte???? Cu revolta, Radu Mititean director executiv CCN (un ONG de drept privat)

