Stimată doamnă,  
Stimate 
domn, 
   
Una dintre priorităţile Fundaţiei 
Konrad Adenauer este promovarea şi sprijinirea tinerilor talentaţi. În România, 
fundaţia promovează acest obiectiv, printre altele, prin Programul Statul de 
Drept Europa de Sud-Est (www.kas.de/rspsoe) care, în parteneriat cu 
Dan Stoica, Vice-preşedintele SoJust, are plăcerea să anunţe lansarea primei 
ediţii a programului de leadership pentru tinerii jurişti români: „Lideri 
pentru 
justiţie”. 
   
   
Vă invităm 
la conferinţa de deschidere a programului nostru de 
leadership 
   
Rolul elitelor într-o societate 
democratică  
   
3 martie 
2010 
   
Athenee 
Palace Hilton 
2:30 p.m. – 
7:30 p.m. 
   
   
Vă rugăm să consultaţi programul 
şi invitaţia 
ataşate 
acestui e-mail. Pentru 
mai multe informaţii vă stăm cu plăcere la 
dispoziţie. 
   
Scopul principal al acestui program de leadership este pregătirea unui grup de 
tineri talentaţi şi motivaţi, care înţeleg importanţa integrităţii şi a 
valorilor etice şi care vor promova principiile statului de drept în 
activitatea 
şi proiectele lor. La sfârşitul programului, tinerii participanţi vor avea 
instrumentele necesare asumării rolului de lider în promovarea reformei 
sistemului de justiţie din România. 
   
RSVP: Bogdan Copil, [email protected] 
   
   
   
Cu 
consideraţie, 
   
Corina Rebegea 
 
  
  
  
Ne cerem scuze pentru mesajele 
multiple 
_________________________________________________________ 
Corina 
Rebegea 
   
Project 
Coordinator 
Rule 
of Law Program South East 
Europe 
Konrad-Adenauer-Stiftung 
50 
Plantelor Street, RO - 023975 
Bucharest, 
Romania 
T: 
+40-21-323 31 26 
F: 
+40-21-326 04 07 
M: 
+40-727 027 523 
Please 
visit our website at: www.kas.de/rspsoe 
   
   




No virus found in this incoming message.
Checked by AVG - 
www.avg.com 
Version: 9.0.733 / Virus Database: 271.1.1/2710 - Release Date: 
02/25/10 21:57:00



      

Raspunde prin e-mail lui