Cimitirul din Tomeºti
Pe Valea Oltului, spre izvoare, în frumosul peisaj al Ciucului, casele au
adesea cruci pe coama acoperiºului. Pe dealuri se înalþã biserici izolate.
Poposim în satul Tomeºti (comuna Cârþa). În hotarul aºezãrii, pe un dâmb din
afara vetrei construite, dãinuie resturile unei biserici medievale. A fost
pãrãsitã în 1775, iar parte din materialele de construcþie din acest vechi
lãcaº au fost utilizate la edificarea noii biserici parohiale romano-catolice,
ridicatã, conform unei inscripþii, în 1778. Clopotul vechii biserici, datând
din 1495, a fost adus la noul lãcaº.
La prima investigare fãcutã de noi în 22 aprilie 1983, cu prilejul cercetãrii
de teren a arhitecturii de lemn din judeþul Harghita, am putut remarca
structura turnului de piatrã, contraforturile în trepte, dispuse oblic,
ferestrele în arc frânt de la ultimul nivel ºi lãcaºurile bârnelor ce separau
nivelele turnului (în unele din acestea se mai pãstrau chiar crâmpeie de
grinzi).
Terenul din jurul fostei biserici, neîmprejmuit, era înþesat de morminte.
Localnici, buni cunoscãtori ai limbii române, ne-au spus cã cimitirul era încã
folosit de multe familii, care din strãbuni îºi ºtiau locul de veci acolo. Tot
ei ne-au spus cã în cursul timpului, din resturile vechii biserici s-au
recuperat materialele folosite la ridicarea caselor ungurilor.
În puzderia de cruci, cele mai multe erau din piatrã, puþine din lemn, iar
cele mau recente din fier.
Aici odihnesc
Am revenit la Tomeºti, dupã 12 ani (25 septembrie 1995), cu intenþia de a
lãrgi observaþiile asupra monumentului ºi cimitirului. Un gard înalt, din
sârmã, înconjura dâmbul, iar porþile erau lãcãtuite. Mormintele erau îngrijite.
Sporiserã crucile de fier, se împuþinaserã cele de piatrã ºi dispãruserã cele
din lemn. Moviliþe joase indicau vechi morminte rãmase fãrã cruci. Cimitirul de
aici a fost ºi este folosit de români, unii care, poate ºi-au uitat limba, dar
rãmãseserã credincioºi confesiunii în care se nãscuserã (cele mai recente
îngropãri erau din 1992).
Am cercetat antroponimic (studiul numelor proprii) crucile din cimitir ºi am
grupat numele dupã provenienþã. În timp ce notam, douã persoane de sex feminin
s-au apropiat ºi mi-au reproºat cu asprime cã am intrat în cimitir. Dupã câteva
minute s-au liniºtit, iar una dintre ele, cu un chip frumos ºi senin, vorbind
perfect româneºte, mi-a mãrturisit cã ºi neamul ei era îngropat acolo. Am
înþeles cã intervenþia lor nu fusese întâmplãtoare; primiserã indicaþii sã
pãzeascã cimitirul de ochii specialiºtilor.
Aºadar, citind inscripþiile de pe cruci, am aflat cã itt nyugszik (aici
odihneºte), în beke poroira (veºnicã pomenire): Olah Istvan (1840-1887), Olah
Tudor (sec. XIX), Olah Mihaly (1871-1936), Olah Gabor (1904-1989), Olah Borbat
(1960, probabil anul morþii), Olah Erzebet (1985-1989). Având la origine numele
(antroponimicul gentilic) Boer, crucile îi strãjuie pe : Janos (1901-1985),
Marton (1909-1985), Ferenþ (1945-1985), încã doi Boer ale cãror prenume nu se
mai pot citi. Cu numele de ªandor sunt amintiþi în cimitir urmãtorii: Borbala
(1871-1957), Catarina (1875-1950), Istvan(1877-1946), Ana (1877-1963), Peter
(1890), Istvan (1895-1955) ºi alþi trei ªandor, cu date indescifrabile (numele
ªandor în onomastica româneascã se regãseºte ºi sub forma ªandru). Antroponimul
Demeter (frecvent în onomastica româneascã prin traducerea lui Dumitru ºi a lui
Dimitire) a fost purtat, dupã însemnãrile de pe crucile cimitirului din
Tomeºti, de: Peter (1870-1938), Ianos (1899-1983),
Istvan ºi Peter (fãrã anii de viaþã). Sub numele de Szebeni sunt menþionaþi pe
cruci: Istvan (1872-1947), Janos (1924-1979), Miclos (1922-1992), amintind-o
acum ºi pe Sabo (provenit din Sava) Ana (1905-1962). Sub antroponimicul Tudor
sunt înscriºi pe cruci: Borbala (1890-195?), Istvan (1897-1930), Miclos (1898).
Gabor, devenit gentilic, a fost purtat de Peter (mort în 1958), Miclos
(1966-1967) ºi de încã un sãtean pe a cãrui cruce nu se mai poate descifra
altceva. Antroponimul românesc Crãciun (devenit Karacson) se poate citi pe
crucea lui Ferenþ (1883-1947), o altã cruce a cãrei inscripþie nu mai poate fi
descifratã complet. Sfârºim pomelnicul de nume citite de pe cruci cu acela de
Barabas: Istav (1885-1955), Mihail (1925-1947).
Din informaþiile furnizate de localnici în 1983 aflãm cã aici existã tradiþia
conform cãreia biserica din Tomeºti a fost distrusã de tãtari cu trei sute de
ani în urmã (deci spre finele secolului XVIII), tot de la tãtari trãgându-ºi
numele ºi vârful Tãtaru din Munþii Harghitei.
În actuala bisericã romano-catolicã am cercetat o listã a preoþilor din
localitate, care începe cu 1960. O amintim pentru cã ºi ea face adãugiri la
ºiragul antroponimelor româneºti dovezi ale convieþuirii cu secuii ºi ale
procesului de asimilare. În listã sunt menþionaþi preoþii Vereº (nume românesc
atestat în documente la 1433 ºi la 1614), dar ºi Deak. Acest
