Vă salut pe toţi!

Vă anunţ că începând de azi, 9 ianuarie 2008, lista TIC-Lobby devine
"TIC-Lobby Group" - grup public găzduit de Google Groups.

Am încercat să fac această trecere cât mai lină, scop în care mi-am
permis să ÎNSCRIU "din oficiu" pe toţi cei care au postat cel puţin o
dată începând cu data de 17 mai 2007 (cu o singură nefericită
excepţie...). Lista celor abonaţi este la sfârşitul mesajului şi vă rog
să o consultaţi în cazul în care nu veţi primi în cursul zilei de azi
mesajul care vă anunţă înscrierea (e posibil ca adresa pe care am
extras-o să nu fie cea actuală, caz în care vă rog să mă contactaţi).

NOTĂ (ulterioară): Lista mea de "Add members directly" a fost considerată 
suspectă (spam) de staff-ul Google, aşa că au cerut explicaţii. Sper să fie ok 
(dar poate întârzie puţin).

Toţi cei care nu au fost înscrişi "din oficiu" se pot abona trimiţând un
e-mail la adresa [EMAIL PROTECTED] La fel pot
proceda cei care doresc să-şi schimbe adresa cu care au fost înscrişi.

Cei care nu doresc să rămână înscrişi în TIC-Lobby Group pot trimite un
mesaj la [EMAIL PROTECTED]

Adresa de e-mail la care membrii pot posta mesaje este
[EMAIL PROTECTED] Conform setarilor iniţiale, toţi membrii vor
primi toate mesajele, ceea ce înseamnă că grupul se comportă exact ca o
listă de discuţie. Subiectele mesajelor vor fi prefixate, ca şi până
acum, cu textul "TIC-Lobby:", astfel încât modificarea filtrelor (sau
regulilor) din clientul de e-mail pe care-l folosiţi să fie cât mai
simplă.

Adresa web a grupului este http://groups.google.com/group/tic-lobby.
Puteţi deci să urmăriţi discuţiile şi să postaţi mesaje online. Tot aici
vă puteţi modifica opţiunile privind modul de livrare a mesajelor
(eventual "digest" etc.).

O altă variantă de a urmări dezbaterile constă în folosirea feed-urilor
grupului (RSS 2.0 şi Atom 1.0) pe care le găsiţi la adresa
http://groups.google.com/group/tic-lobby/feeds

În privinţa moderării... Până la noi ordine, rămâne cum am stabilit :-)
Mesajele de la vechii membri nu vor mai trece pe la mine pentru
aprobare. 

Pentru orice nelamuriri, vă stau la dispoziţie.

MULŢUMIRI SPECIALE:
* Agora Media - cei care au patronat şi susţinut lista TIC-Lobby de la
începuturi şi până astăzi.
* NetSoft - cei care au asigurat suportul tehnic.
* Jani Monoses - care m-a ajutat şi m-a consiliat în crearea TIC-Lobby
Group.

ANEXA: Lista celor 44 înscrişi "din oficiu":
Adrian Colomitchi <[EMAIL PROTECTED]>
Adrian <[EMAIL PROTECTED]>
Alexandru Muscalu <[EMAIL PROTECTED]>
Andrei Pascal <[EMAIL PROTECTED]>
Augustin Moga <[EMAIL PROTECTED]>
Bogdan Manolea <[EMAIL PROTECTED]>
Constantinescu Nicolaie <[EMAIL PROTECTED]>
Constantin Teodorescu <[EMAIL PROTECTED]>
Cornel Lencar <[EMAIL PROTECTED]>
Cornel Vintila <[EMAIL PROTECTED]>
Cristian KLEIN <[EMAIL PROTECTED]>
Cristian Matran <[EMAIL PROTECTED]>
Cristian Secară <[EMAIL PROTECTED]>
Dan Iancu <[EMAIL PROTECTED]>
Dan Masca <[EMAIL PROTECTED]>
Dan Matei <[EMAIL PROTECTED]>
Emil Onea <[EMAIL PROTECTED]>
Florin Ancu <[EMAIL PROTECTED]>
Florin Izvoranu <[EMAIL PROTECTED]>
Florin Vrejoiu <[EMAIL PROTECTED]>
George Moga <[EMAIL PROTECTED]>
ghrt <[EMAIL PROTECTED]>
Gigi Badoi <[EMAIL PROTECTED]>
Iosif Fettich <[EMAIL PROTECTED]>
Jani Monoses <[EMAIL PROTECTED]>
Liliana Moga <[EMAIL PROTECTED]>
Marcel-Titus MARGINEAN <[EMAIL PROTECTED]>
Mircea Sarbu <[EMAIL PROTECTED]>
"N. \"Cuki\" Gamulea" <[EMAIL PROTECTED]>
Nicolae Sfetcu <[EMAIL PROTECTED]>
Octavian Rasnita <[EMAIL PROTECTED]>
Petre Mitru <[EMAIL PROTECTED]>
Radu Cadariu <[EMAIL PROTECTED]>
Radu Jugureanu <[EMAIL PROTECTED]>
Răzvan Sandu <[EMAIL PROTECTED]>
Renato Aranghelovici <[EMAIL PROTECTED]>
sa <[EMAIL PROTECTED]>
Skippy <[EMAIL PROTECTED]>
Sorin Tataru <[EMAIL PROTECTED]>
Stefan Koronka <[EMAIL PROTECTED]>
tiberiu socaciu <[EMAIL PROTECTED]>
Vasile Baltac <[EMAIL PROTECTED]>
Vlad Lungeanu <[EMAIL PROTECTED]>
Zoli Herczeg <[EMAIL PROTECTED]>

---
Mircea Sârbu
- moderator TIC-Lobby -
 


===========================================================
Pentru a renunta la abonament trimiteti un mail catre [EMAIL PROTECTED]
incluzind in corpul mesajului: "unsubscribe tic-lobby <adresa_email>".
Pagina web a listei se afla la http://beta.agora.ro/agora-bin/lwgate/TIC-LOBBY/
Arhiva se afla la http://beta.agora.ro/agora-bin/lwgate/tic-lobby/archives/

Raspunde prin e-mail lui