Draga Florin,

Nu prea sunt de acord cu comparatia intre antrenamentul de gimnastica 
si pregatirea pentru olimpiade, cu mentiunea ca nu stiu ce se 
intampla in tabara stiintelor exacte.  Dar stiu ca majoritatea celor 
care se pregatesc pentru olimpiade nu sunt fortati intr-un regim 
sever de munca, ci il aleg: noi ne rugam de profesorii meditatori sa 
mai adauge o sesiune in saptamanile dinainte pentru ca niciodata nu 
ne simteam pregatiti.  Majoritatea fac performanta la un obiect din 
dragoste si dedicatie pentru stiinta/arta respectiva si cu totii stim 
ca unele sacrificii sunt necesare (daca unii sunt fortati de parinti, 
ei reprezinta un caz aparte; personal, nu am cunoscut pe nimeni in 
aceasta situatie). E adevarat ca prin discoteci am calcat rar in 
liceu, dar nu as schimba nimic: anii de munca din liceu mi-au permis 
sa ajung la doctorat, iar incepand din facultate, am avut parte si de 
toata distractia pe care mi-as fi putut-o dori (cu bonusul ca stiam 
sa-mi impart timpul constructiv, ca sa le pot face pe toate).  Poate 
sacrificiile nu mi s-au parut dificile pentru ca din facultate ader 
la un "cod" umanist strict ce privilegiaza viata intelectuala asupra 
celei de noapte, asa ca m-am distantat de tentatiile "printului 
lumii" ;)

Pe de alta parte, nici n-am cunoscut obsesia medaliei de aur la 
internationala, pe care presupun ca o au colegii din stiinte, pentru 
ca olimpiadele umaniste nu aveau astfel de faze.  Personal, am 
renuntat la trei nationale fara regret, poate si din motivul pe care-
l voi discuta mai jos.

Problema pe care am observat-o eu, la olimpiadele umaniste, a fost 
extraordinara inechitate de care dadeau dovada comisiile: greselile 
inexcuzabile in corectare, baremurile prost alcatuite, interesele 
personale, ego-ul (la bacalaureat, la unul din cele mai bune colegii 
din tara, am fost depunctati in mod grotesc la romana de o comisie 
inculta, care mi-a declarat mie, de exemplu, ca vocabularul pe care l-
am folosit era menit sa-i "insulte" si sa-i "epateze"; daca un om 
care e in invatamant de niste ani se simte epatat de un copil de 18 
ani, problema nu e a copilului).  Au fost multe incidente, 
majoritatea legate de engleza (in care am facut o facultate, un 
master, si un prim an de doctorat in SUA si Canada, unde nu as fi 
ajuns fara cunostintele temeinice acumulate in liceu), unde comisia 
nu era intotdeauna la curent cu gramatica foarte avansata pe care o 
invatam noi la speciala.  Evident, nu am fost singura in aceasta 
situatie - colegele mele, care au excelat la testele standardizate 
straine (CAE, CPE, SAT, TOEFL), au fost de multe ori depunctate si 
nedreptatite la fel.  Imi amintesc desperarea pe care am simtit-o 
atunci, dar dupa o vreme, cred ca am ajuns sa-mi dau seama ca 
olimpiadele nu sunt alfa si omega si ca mai sunt si alte lucruri care 
merita traite (am renuntat la nationale cand am avut sansa sa plec in 
Anglia in vacanta respectiva).

Acum, gandindu-ma la acei ani, imi doresc sa fi avut puterea sa fi 
spus un "nu" definitiv participarii la olimpiade pentru a ma disocia 
de fenomen.  In fond, din momentul in care am pus piciorul in 
facultate, liceul s-a sters din CV, deci faptul ca am un teanc de 
diplome de acum 10 ani nu-mi foloseste la nimic.  Insa pregatirea pe 
care am facut-o pentru olimpiade (si mai ales pentru testele 
Cambridge, pentru TOEFL, SAT, Soros, etc.) a fost nepretuita: m-a 
invatat ce inseamna work ethic, m-a invatat secretele unei analize 
textuale sofisticate, si mi-a pavat drumul spre un prim an de 
facultate usor, spre o engleza perfecta, spre creativitate si 
eleganta in scris, si poate spre altele pe care de care nici nu-mi 
dau seama.  Nu cred ca exista o problema cu pregatirea intensa, 
pentru performanta.  Important e sa ne dam seama, atat studentii, cat 
si profesorii, ca ceea ce conteaza e ceea ce inveti, nu daca ai 
primit o medalie.  Poate la asta te refereai, Florin, pentru ca imi 
inchipui ca sunt si profesori care isi distrug psihic elevii care nu 
obtin aceste medalii.  Daca gresesc, poate ma poti ajuta cu mai multe 
detalii?

Gabriela






------------------------ Yahoo! Groups Sponsor --------------------~--> 
Fair play? Video games influencing politics. Click and talk back!
http://us.click.yahoo.com/VpgUKB/pzNLAA/cUmLAA/RR.olB/TM
--------------------------------------------------------------------~-> 

*** sustineti [romania_eu_list] prin 1% din impozitul pe 2005 -
detalii la http://www.europe.org.ro/euroatlantic_club/unulasuta.php ***

 



 
Yahoo! Groups Links

<*> To visit your group on the web, go to:
    http://groups.yahoo.com/group/romania_eu_list/

<*> To unsubscribe from this group, send an email to:
    [EMAIL PROTECTED]

<*> Your use of Yahoo! Groups is subject to:
    http://docs.yahoo.com/info/terms/
 


Raspunde prin e-mail lui