Eu, personal, dintr-o slabiciuna feminina sau umana, mi-au dat lacrimile cand am vazut corpurile sfasiate ale copiilor libanezi care se refugiasera in aceea cladira, bombardata in cele din urma de israelieni. Mamele lor au murit incercand sa-i salveze.
Pana acum au murit peste 700 de civili libanezi, trebuie sa vedem astfel de atrocitati ca sa credem. Zilele trecute am vazut un cetatean israelian intervievat la televizor, care dupa cateva katiuse, a declarat ca i se pare ca ar fi razboi cu adevarat. Israelienii nu simt nici pana astazi ca este razboi cu adevarat. Apreciem totusi manifestatiile israelienilor de ieri impotriva razboiului. --- Arhitectura <[EMAIL PROTECTED]> wrote: > Peste 50 de morti din care 34 de copii. > Astea sunt rezultatele atacului Israelian asupra > satului Cana din Liban, > considerat de Israel drept refugiu al Hezbolahului. > > Apoi sa avem pardon, se pare ca ajutorul american a > constat in special > "visiki" si nu in arme. > Asteptam cu interes "ancheta" israeliana mai ales ca > la ONU acestia au > decalat ca "drama" este vina Hezbolahului. > > Data trecuta cand au bombardat Cana, israelienii au > o omorat 100 de civili > refugiati intr-o baza ONU ! > Madam "Orez" a luat in sfarsit pozitie si a > condamnat atacurile in Liban. > > Cu stima, > Dicu-Sava Cristian > www.dsclex.ro > > > > > > > > > > *** sustineti [romania_eu_list] prin 2% din > impozitul pe 2005 - detalii la > http://www.doilasuta.ro *** > > > > > > > Yahoo! Groups Links > > > [EMAIL PROTECTED] > > > > > Mona Elleathey ___________________________________________________________ The all-new Yahoo! Mail goes wherever you go - free your email address from your Internet provider. http://uk.docs.yahoo.com/nowyoucan.html *** sustineti [romania_eu_list] prin 2% din impozitul pe 2005 - detalii la http://www.doilasuta.ro *** Yahoo! Groups Links <*> To visit your group on the web, go to: http://groups.yahoo.com/group/romania_eu_list/ <*> To unsubscribe from this group, send an email to: [EMAIL PROTECTED] <*> Your use of Yahoo! Groups is subject to: http://docs.yahoo.com/info/terms/

