Domnule, nu stiu cum sa incep si cum sa termin dar eu
trebuie sa va zic ceva. Ceva ce imi sta pe suflet de multa vreme. Va
rog sa ma credeti. In ultima vreme, adica acum cateva zile parca, am
auzit o chestie. O chestie care nu mi-a placut foarte mult,
recunosc. Recunosc tot. Ca d-aia va scriu acum. Vreau sa va zic un
lucru. E vorba de chestia de care va ziceam mai devreme. Prima oara
am auzit-o acum cateva zile. Si pe urma am tot reauzit-o in memorie,
asa, ca un ecou deranjant. Ca nu stiu daca v-am zis dar lucrul ala m-
a deranjat si m-a suparat si m-a facut sa mi se stranga inima,
domnule. Nu stiu cum sa va zic dar eu tare mult as vrea ca sa va
zic. Despre lucrul acela, bineinteles. Este vorba despre un lucru
care m-a afectat. La asa ceva nu ma asteptam. Adica multe lucruri
sunt previzibile dar la asa ceva parca nu te astepti. Pare cu
neputinta. Mai ales ca sunt colegi de breasla.
Pai cum sa va zic si de unde sa incep ca ma macina si nu
mai pot sa dorm, uite si tu. Ceasul este cat este si eu in loc sa
dorm stau aici si va amenint pe dumneavoastra c-am sa va spun lucrul
acela odios. Domnule, nu se poate ! Un asemenea lucru nu este cu
putinta.Cum sa nu fie, daca va spun, daca eu chiar am auzit. Pe
vremea cand ma duceam la facultate, adica asta acum cateva zile, s-a
intamplat un lucru. Un lucru la care nu ma asteptam, care m-a luat
prin surprindere. Mi-a amarat inima, va spun. Tare trebuie sa ma
credeti. In momentul cand eram la curs, zambeam. Profesorul acela
isi sustinea cursul intr-o maniera ireprosabila, cu tact, cu talent,
cu ce vreti voi. Zambeam, ma facea chiar sa rad individul asta. Pana
cand ce credeti ? Cum va spuneam, a fost de necrezut. Nici acum nu
pot sa cred. Si totusi, s-a intamplat. Pai eu am fost acolo. Si-am
auzit tot, va zic.
Domnule, cum stateam eu acolo in amfiteatru si radeam,
domnul, profesorul asta, care este mai mult decat un profesor, este
ceva acolo, bine pus sus, incepe sa ne vorbeasca despre meseria de-a
fi pedagog si despre ce inseamna sa fii un bun pedagog. Inaintea
dezvalurii universului sau intim, am reusit sa-l sesizez putin
inainte, ca ne tot spunea despre cum a fost el sef de promotie, si
cum a terminat cu 10, si deja aveam dejavu-uri pentru ca mai spusese
asta odata datile trecute, insa ii placea sa-si (se ne) reaminteasca
succesele sale si am mai observat ca vorbea intr-una, iar asta
trebuie sa recunosc, e o calitate. Si pe urma, vine cu-o chestie pe
care ma enerveaza ca n-o s-o pot reda asa de bine precum a zis-o.
Dar o sa incerc. Adica o sa povestesc ca d-aia m-am apucat sa scriu
ca doar n-o sa si citez acum, ca n-oi avea memorie de elefant si
doar n-oti vrea sa stau sa reflectez mai mult, de parca eu n-as avea
si alte lucruri de facut. Asa, si va ziceam ca incepuse asta sa dea
exemple despre ce-nseamna sa fii pedagog. Si incepe sa ne
povesteasca de un individ care cica si el e pedagog, coleg de
breasla. Si incepe sa-l imite p-asta. Incepe sa se puna intr-o parte
la catedra acolo si sa pozeze in figura de om boem asa cum cica ar
sta profesorul ala pe care ni-l da exemplu acum. Si incepe sa
povesteasca cum ca a venit profesorul ala odata la el, si ca avea nu
stiu ce maneca de la tricou rupta, si ca arata ca vai de el. Si ca
altadata l-ar fi vazut pe ala cu nu stiu ce pulover pe el, din lana,
si proful asta al meu a inceput sa se scarpine, imitandu-l,
chipurile. Si se tot amuza pe seama comportamentului ciudat al
colegului, atragandu-ne noua atentia cat de precara este situatia
aceluia, si cat de demn este acela de dispretul si compatimirea
noastra. Eu unul, nu stiu de ce, dar nu radeam. Cred ca eram
singurul din sala aia care nu se amuza. Eu nu vedeam mare branza din
toate aceste istorisiri. Mie unul mi se parea ca tipul ala poate-i
un om preocupat de alte lucruri, si tot asteptam finalul povestirii.
- Ehh, dar el e foarte apreciat, e un scriitor in voga,
a scos o groaza de carti, chiar acum are una recenta...
Si si-a fluturat bratul in semn de deradere, semn la
care intreaga sala a izbucnit in rasete pe seama acelui personaj, am
impresia nebanuit de ei. Si au mai ras o vreme, cu profesorul meu
plin de incantare.
Si eu acum, domnule, trebuie sa ma duc la cursul aluia,
si sa rad la glumele lui de om chelios si urat. Viata asta uneori,
te scoate din sarite. Da' te scoate rau, domnule ! Am impresia ca
individul e invidios. Pentru ca oricat s-ar stradui el, domnule, tot
nu e frumos ca Mircea Cartarescu.
