Nu stia unde-i sunt actele. De fapt, isi pierduse
portofelul. Si-n portofel avea abonamentul pentru transportul in
comun, carnetul de student, buletinul de identitate, abonamentul de
la bibliotecã, ceva bani si 2 prezervative, unul Durex soft, si
altul de la o campanie. Intr-o noapte spre dimineata a venit din
club si nu mai stia ce-a facut cu el. L-a cautat prin casa, degeaba,
nu era. S-a gandit ca poate i l-au furat, dar iarasi nu era sigur.
Nu se impacientase. Daca se pierduse prin casa avea sa-l gaseasca,
iar daca i-l furasera in club, avea incredere ca nemernicii or sa-i
trimita totusi actele prin posta. Ce-or sa faca cu actele lui?
Nimic. Trebuiau sa i le trimita.
S-a trezit de dimineata, insemnand ora 8.30, ca sa se duca
la facultate. Ii era tare greu sa o faca. Mult prea greu. Nu mai
fusese de multa vreme la scoala. Poate de mult prea multa. Si o
realizase si el. Vroia sa se duca, si s-ar fi dus poate mai des daca
nu interveneau fel si fel de pretexte. Odata ba observa ca afara e
vremea prea urata, ba blugii preferati ii fusesera spalati si cu
altii nu vroia sa se-mbrace, ba incerca sa se trezeasca dimineata si
poate se trezea si spunea sa mai doarma putin si pe urma adormea de
tot. Sau altadata se ducea in weekend in club, iar a doua zi, ziua
de scoala, nu putea sa se trezeasca. Si altadata daca vedea ca au
trecut primele zile ale saptamanii isi spunea, ce rost mai are,
acum, la sfarsitul saptamanii? De saptamana viitoare ma duc! Si asa
treceau saptamanile, lunile! Isi pretexta existenta citind carti. Nu
citea mult, suficient cat sa aiba impresia c-a citit.
In dimineata asta insa nu se mai putea salva de la drumul ce-
l avea inainte. Drumul catre facultate. Sora lui aflase ca nu
frecventeaza facultatea, i-o spusese el. O rugase chiar sa fie
atenta la el, sa nu-l scape din ochi, sa-l impinga, sa faca-n asa
fel incat s-ajunga acolo. Iar acum nu mai putea sa se eschiveze.
Sora lui era acasa, la fel ca si tatal. Cand s-a trezit, tare s-ar
fi culcat la loc. Ii erau pleoapele ca niste pietre, grele. Dadu sa
adoarma dar sor-sa i-a zis:
-Te duci la scoala, da?
-Da, da, ma duc!
Si-a dat seama ca nu avea scapare. Nu mai putea. Trebuia sa faca
lucrul nedorit. Sor-sa l-a amenintat ca-l va spune tatalui daca de
semestrul asta nu se va duce. Taica-su nu stia de ocupatia fiului,
iar imaginea ca ar putea afla, era stimulul ce-l trimitea acolo, pe
bancile facultatii. Iata de ce avea nevoie. O motivatie. Motivatia
negativa, extrinseca. Aceasta motivatie era singura care-l putea
deplasa din starea lui inerta.
Gandindu-se ca in dimineata aceea, sor-sa si-ar fi putut
implinii amenintarile spunandu-l tatalui, se infiora. Nu putea sa
afle. Era inadmisibil, de neconceput. Parintii lui lucrau de
dimineata pana seara, iar el nu facea nimic, iar cand i se reprosa
spunea mandru, sunt student! Era inspaimantat la o asemenea posibila
realitate. S-a sculat din pat si s-a dus in baie. Acolo, privindu-se
in oglinda si-a vazut chipul dezordonat, nesatul de somn. Abia
adormise pe la 3 si jumatate noaptea, nu beneficiase decat de 5 ore
de somn, el, cel care dormea cate 9-10. Era chiaun. Isi lua hainele
in baie si le puse pe masina de spalat.
-As putea sa ma duc prin alte locuri! Ma duc in alta parte,
oriunde!
Dar nu s-a crezut, ii era cu neputinta, prea greu. Stia si el ca
trebuia sa ajunga acolo, se adusese singur in momentul de inevitabil
impact. Era necesar.
A iesit in strada. Era putina ceata si era frig. Traversand
intersectia si-a adus aminte. Nu am portofelul. Nu am abonament. Iar
pe 12, tramvaiul pe care trebuie sa-l iau, mereu vin controlorii. Si
am la mine si multi bani, damn. Trebuie sa-mi cumpar bilet. Pasii ii
erau inceti, dar acum se intetira catre ghiseul de bilete. A venit
tramvaiul, a compostat si a ajuns la facultate fara ca macar
controlorul sa vina si sa vada ca are bilet. Asta l-a enervat.
A intrat in sala unde era seminarul, iar cand a intrat, vreo
15 perechi de ochi s-au indreptat catre el. Nu l-au bruscat prea
tare. S-a asezat in ultimul rand si a-ncercat sa se faca comod. Si-a
suflecat manecile, a copiat orarul de la o colega, a tot desfacut si-
a refacut un pix. Seminarista nu venise, era in schimb in locul ei o
studenta din ultimul an.
-Doamna profesoara nu a putut veni, am venit in schimb eu in
locul ei. Nu va faceti probleme. Va tin o ora, dupa care sunteti
liberi.
El, vrand sa vorbeasca, numai sa faca ceva pentru a nu mai
fi o curiozitate, pentru a-si sparge carapacea, vrand sa le dea
tuturor ceva despre el care sa-i sature, sa-i lase indiferenti,
spuse indraznet:
-Si noi ce facem o ora-ntreaga, mai avem un curs dupa, ce
facem timp de o ora?
Ceilalþi zambesc amuzati. De fapt, celelalte, cumva am omis
sa spun ca sala este plina de ele, el fiind singurul el.
-Cum ce sa faceti? Te duci la biblioteca, spuse
inlocuitoarea zambind, si necrezand nici ea indemnul.
-Dar eu, tocmai mi-am pierdut abonamentul de la biblioteca,
si n-am cum. N-am cum sa ma duc.
-Bine, atunci te duci sa bei o cafea! Il indemna iarasi
zambind.
-Dar eu nu, nu beau cafea. Nu! Ceea ce era o minciuna.
-Atunci suc!
-Nu, nu! Daca e sa beau ceva, beau bere. Si nu pot sa beau
bere. Si isi lua o atitudine dezamagita ca nu se gasise solutie la
problema ce-l framanta.
La sfarsitul acelei ore, el incerca sa aseze intr-un fel
imposibil partile dezmembrate ale pixului, actiune ce-i dadea
posibilitatea de a incerca la nesfarsit.
-S-a hotarat colegul vostru ce-o sa faca cu ora lui?
Acum cu toate isi intorc privirea catre el zambind, el le observa,
si-aude acum patrunzand in reverie ecoul intrebarii. Si mai mult,
inlocuitoarea se ridica ºi se indreapta catre el, oferindu-i un
zambet de simpatie.
-Te-ai hotarat ce faci cu ora ta?
-Nu stiu, va trebui sa ma mai gandesc!
Afara, pe holul facultatii, inconjurat de toate acelea, aflase. Se
va duce acasa. A luat tramvaiul si in tramvai se simtea acum
vinovat. Iarasi plec, la naiba, trebuie sa ma intorc. Dar a ajuns
acasa. Stia ca la curs va veni o colega careia avea sa-i dea o
carte. Uitase sa o ia cu el de prima oara. Asa ca drumul inapoi spre
casa isi avea sensul. Venise sa ia cartea. In lift isi spunea ca mai
bine ar ramane acasa, dar ceva neaºteptat, ceva trezit in el il
impingea surprinzator placut sa mearga la facultate. A luat cartea
si s-a intors cu tramvaiul. A ajuns, iar in fata amfiteatrului unde
avea acum cursul care trebuia sã fi inceput de zece minute, erau
numai fete. O colega i-a zambit, au vorbit nimicuri. Si pana la urma
a-nceput si cursul. A facut ce-a facut la curs, s-a terminat, si-
apoi a luat tramvaiul inapoi spre casa. Se gandea ca n-a fost prea
fericit, inca avea inima putin stransa, dar era bine c-a fost la
facultate si-si dorea sa se mai duca. Vroia. Apoi, la o statie a
tramvaiului a urcat individul. El statea intr-un colt si se mai uita
la cei din tramvai, le studia reactiile, ghicea ce gandeau, ce-i
stapanea, ce-i facea sa-si duca zilele. L-a privit si pe individ. Si
a vazut o privire ciudata de nedescifrat. Privirile erau tintuite de
o vreme iar el n-a mai insistat sa-l priveasca pe individ, care
parea decis, care parea sa aiba o forta stranie, o privire
iscoditoare cautand parca dinainte ceva sigur stiut. Nu s-a speriat
cand si-a retras privirea, a facut-o din bun simt, privirea
celuilalt parandu-i bizara, era jenant sa continue. A inceput sa
priveasca pe fereastra vazandu-l pe individ, fara sa fie nevoit sa-l
priveasca direct. Era o ciudatenie. Individul avea inca privirea
pironita asupra lui. O simtea, iar senzatia asta nu-l sperie, ba ii
spori curiozitatea. Era curios ce se va intampla. Ce era cu privirea
aia? Cand, dupa cateva secunde bune, il vazu pe individ indreptandu-
se catre el, facandu-si loc printre oameni, dandu-i la o parte si
pasind catre el. L-a privit iarasi in ochi iar strainul se apropia
tintuindu-l. Avea varsta de vreo 40 de ani. Intr-o secunda s-a
gandit ca e nebun, ca individul de 40 de ani e nebun, ca s-a suparat
c-a fost analizat, trecut prin sita cu raceala, si-acum vine sa-i
ceara socoteala. Dar iata ca vede la individ ceva. Vede ca individul
poarta un card in mana. Il tine ca pe o spada, cu care vrea sa
scindeze, sa taie, sa distruga. Intinde cardul amenintator si i se
adreseaza:
-Biletul dumneavoastra!
Se impacienteaza. Se gandeste sa-i spuna ca nu mai are bani, sa
scoata biletul perforat de dimineata si sa spuna de obicei isi ia
bilet, biletul perforat fiind dovada, dar ca acum nu mai are bani,
ca vine de la facultate, ca e student. Isi simte coada-ntre
picioare, si e dispus sa se scuze, sa scape. Dar iata un moment de
diversiune. Cand acuzatorul cere biletul, cei din jurul lui scot
abonamente, bilete si le-ndreapta catre controlor care acum l-a
uitat. Dar dupa putin timp revine catre el, iar el se cauta dupa
biletul perforat prin buzunare, si se gandeste ce sa zica exact, ce
sa inventeze. Isi spune sa fie calm. C-o sa iasa cumva din situatie.
Se gandeste sa-i dea biletul perforat de dimineata fara nici o
explicatie, poate n-o sa observe ca-i altfel perforat, si o sa
scape. Ii da biletul ca si cum ar fi fost unul bun. L-a luat, l-a
intors pe-o parte si pe cealalta, l-a comparat cu cel pe care-l avea
in mana si l-a privit in ochi. I l-a dat aprobativ inapoi. Tramvaiul
asta era acelasi tramvai 12, acelasi tramvai de dimineata.
Controlorul a plecat descumpanit, iar el, lasandu-se impulsului,
cuprins de-o neasteptata bucurie, s-a dus sa-l intrebe punandu-i
mana pe umar:
-Da' ce, aveam o fata speriata rau?
-A, nu, m-am inselat!
L-a cuprins o bucurie de nedescris. Merita ca s-a dus la facultate.
S-a hotarat sa se mai duca.
Omul este pana la ultima fibra a fiintei sale necesitate, si
cu totul si cu totul "neliber", - dacã prin libertate se intelege
pretentia nebuneasca de a-si putea schimba esenta proprie dupa
toane, ca pe vesminte Friedrich Nietzsche
