Azi se fac 15 ani. Dincolo de anchete preluate din ziare care acum 15 ani
faceau galerie bitelor mineresti, hai sa ne imaginam un pic cum ar fi sa
mergi la scoala sau sa ai drum in oras si sa te intorci plin de singe, cu
capul spart sau cu amintiri din spital sau arest. Poate daca aveam gura sa
strigam suficient pe tema asta, astfel incit lucrurile sa se rezolve, nu mai
aveam acum de jeluit defrisari facute de Haysami din care sa iasa hirtie si
bani de publicitate pentru gazete care sa plinga defrisarile. So, mai usor
cu articole din gindul, jn si adevarul, macar astea 3 zile.
Editorial - Iliescu nu merita o batrinete linistita Cristian Patrasconiu
Mai batrin si mai neputincios. Iliescu e, pe zi ce trece, tot mai mult
trecut. Deocamdata e un trecut refulat. Trebuie sa devina un trecut asumat.
A asuma inseamna, inclusiv, a judeca.
Era nefiresc ca Ion Iliescu sa nu fie invinuit in dosarul mineriadei. La
fel de nefiresc era ca el sa nu apara in aceeasi calitate in dosarul
Revolutiei din 1989. Daca Adrian Nastase ar fi iesit presedinte, Iliescu ar
fi putut avea sansa de a fi lasat in pace.
Regimul politic pe care l-a construit cu rivna fostul sef al statului a
avut, a priori, o relatie defectuoasa cu normalitatea si existau destule
semnale ca si cel pe care Iliescu l-a indicat a fi cel mai in masura sa-l
continue s-ar fi purtat la fel; adica, la fel de anormal, la fel de
nefiresc. Si, cel putin, la fel de cinic. De altfel, vehementa cu care il
apara in aceste zile Adrian Nastase pe cel in spatele caruia tocmai
implintase cutitul la ultimul Congres al PSD spune multe despre asemanarile
de familie dintre cele doua personaje care au dominat ani buni politica
romaneasca.
Cei carora le place istoria contrafactuala spun ca pacostea postdecembrista
numita Ion Iliescu ar fi fost un excelent presedinte al Romaniei in anii '70
sau '80. Jocurile de tip contrafactual sint frumoase, dar au un defect
major: se deruleaza in afara adevarului. Sa nu ne grabim, asadar, sa evadam
dintr-o realitate care miroase cam dubios in cea mai aromata fictiune. In
plus, nici macar nu e sigur ca Iliescu ar fi putut fi ceea ce se spune ca ar
fi fost normal sa fie. Cei care l-au cunoscut stiu prea bine ca Iliescu a
fost uman doar prin comparatie cu Ceausescu. In plus, ideile sale fixe cu
care a defilat in anii postcomunisti - autoritarismul, furia contra
diversitatii, discursul intotdeauna generalist, dispretul fata de
adevaratele elite, alergia la critici si la dialogul autentic si multe,
multe altele, de aceeasi specie - ne-ar indreptati sa fim realisti si sa
credem mai degraba contrariul: Iliescu ar fi fost, poate, un alt fel de
tiran, dar nu mai putin tiran. Daca in democratie - desigur, in "democratia
originala" cu care s-a laudat atit pina cind majoritatii romanilor li s-a
aplecat de la ea - s-a purtat asa, e usor sa ne inchipuim care ar fi fost
atitudinea lui Ion Iliescu in plin totalitarism, acolo unde puterea de care
dispunea seful statului era absoluta. Descinderea minerilor in Bucuresti e o
pilda total lipsita de echivoc si cit se poate de tare, care anuleaza
elanurile celor care ar vedea, in raspar cu modelul, un Iliescu luminos,
deschis, democrat, tolerant, intelept.
Revenind, sint multe motivele pentru care Ion Iliescu nu merita sa aiba o
batrinete linistita. Nu e vorba numai despre faptul ca fostul presedinte al
Romaniei le-a predat locotenentilor sai din partid doar lectiile pe care le
stia, asa incit acestia l-au pus pe Iliescu pe coji de nuca si l-au
indepartat de la tortul puterii de partid, dupa metodele de tortura invatate
chiar de la acesta.
Ion Iliescu e, intii de toate, marele patron al "sistemului ticalosit". El
nu si-a asumat niciodata vreo responsabilitate pentru aceasta imensa vina.
Iliescu ar mai trebui sa raspunda si pentru cele doua mandate si jumatate,
timp in care marile performante ale romanilor au fost obtinute in ciuda
filosofiei sale de a conduce o tara. Apoi, Iliescu nu a fost alaturi decit,
cel mult, la modul declarativ - ipocrit - atunci cind, din patru in patru
ani, avea nevoie de voturi, ca un vampir de singe de om nevinovat - de cei
pe care i-a deplins mereu cu lacrimi de crocodil: saracii, sarmanii
Romaniei. Ar mai fi insa motive pentru care Ion Iliescu nu trebuie sa se
simta prea bine atunci cind se uita in oglinda sau pune capul pe perna.
Vultur al puterii, Iliescu putea, in 1990, asa cum imi sufla un bun prieten,
sa faca romanilor un imens bine. A ales sa ne faca tot raul, ca un bolnav de
putere. Putere pe care vrea sa o mentina cu orice pret. "Dragi mineri, ma
adresez dumneavoastra de asta data, multumindu-va pentru raspunsul de
solidaritate muncitoreasca pe care si de asta data l-ati dat, la chemarea
noastra", este arhicunoscuta formula cu care maestrul de ceremonii a
celebrat, cu rinjetul pe buze, "sarbatoarea ororii" din 14-15 iunie '90. Fie
si numai pentru aceasta - caci ea nu e o simpla vorba, ci girul si
felicitarile omului numarul unu al statului roman adresate celor care au
aruncat Romania in pesteri, ucigind oameni care doreau ca tara lor sa fie
mai curata si mai respectabila -, Ion Iliescu trebuie sa nu mai stie ce e
bucuria si linistea. El trebuie sa fie obligat de lege sa uite ca aceste
doua cuvinte descriu o stare sufleteasca.
Ar mai fi ceva: Iliescu e si parintele sistemului care are in centrul sau
omul mediocru. Ei bine, un proces pe bune cu Iliescu in calitate de invinuit
ar putea rupe cu aceasta nefasta traditie si ar putea, totodata, marca
inceputul meritocratiei. Pentru ca, in cazul unui proces corect, Ion Iliescu
ar avea chiar ceea ce merita. Sentinta ar fi una meritata. Iar increderea in
justitia romana ar putea fi restaurata.
Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public!
Yahoo! Groups Links
<*> To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/
<*> To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]
<*> Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/
