On Tue, 2007-07-31 at 00:05 +0300, Răzvan Sandu wrote:

[...]
> Ca de obicei, pe „omul de pe stradă” (celebrul Gică care asudă învățând 
> Microsoft Word ca „să-i crească valoarea CV-ului” pe BestJobs) nu-l 
> informează (imparțial, corect) și nu-l întreabă nimeni ce părere are.
> 
> Desigur, avem un vot, un proces „democratic” - și asta este cel mai 
> important în țara formei fără fond.

Well... Părerea mea este că pentru adoptarea unui standard tehnic nu se
impune un referendum popular. Nu mă pronunţ nici în privinţa modului de
funcţionare a comitetului de standardizare (pentru că nu-l cunosc) şi
nici asupra aspectelor tehnice puse în discuţie (nu m-am documentat
suficient), dar în materie de standardizare primează, întotdeauna şi
oriunde în lume, interesele economice. Aşa merg lucrurile.

Pe de altă parte, peste tot în lume, susţinătorii free software şi open
source si-au constituit fel de fel de organizaţii şi asociaţii şi nu mă
îndoiesc că prin intermediul acestora îşi pot exprima punctul de vedere
şi în chestiuni de standardizare. La noi toată lumea are oroare de orice
formă de organizare (accept că adesea pe bună dreptate), astfel încât şi
să fi vrut (poate chiar a vrut) comitetul de standardizare n-ar fi avut
pe cine să invite să susţină un punct de vedere al adepţilor FLOSS.

Mircea

===========================================================
Pentru a renunta la abonament trimiteti un mail catre [EMAIL PROTECTED]
incluzind in corpul mesajului: "unsubscribe tic-lobby <adresa_email>".
Pagina web a listei se afla la http://beta.agora.ro/agora-bin/lwgate/TIC-LOBBY/
Arhiva se afla la http://beta.agora.ro/agora-bin/lwgate/tic-lobby/archives/

Raspunde prin e-mail lui